Paştele Blajinilor, bucurie pentru comercianţii stradali. Lângă cimitire au fost improvizate pieţe de flori

Embed:

Aglomerația din cimitire a fost un prilej bun pentru comercianţii stradali de a mai face un ban în plus. În apropiere de Sfântul Lazăr, bunăoară, au fost improvizate adevărate pieţe de flori.

"- Sunt ai mei de acasă. - Şi la ce preţ îi vindeţi? - Este un leu firul. Avem lalele, ele sunt cu patru lei, după cum e omul, că aşa este o zi astăzi că se poate şi mai ieftin."

"- Narcisul este cu un leu şi acestea cu 15 lei. - Cum merge vânzarea astăzi? - Mulţumim, aşa încetişor."

"Sunt verzi şi le dăm la un preţ redus cu un leu, dar dacă sunt mai scurte cu 50 de bani."

Florile artificiale au fost nelipsite şi în acest an, deşi Ministerul Mediului le aminteşte constant oamenilor că astfel de decoraţiuni poluează solul și aerul.

"Avem la bucată, avem crenguţe, avem şi de trei lei şi de cinci lei mai măşcate, depinde de mărime."

Cumpărătorii sunt conştienţi de pericol, dar spun nu se pot lipsi de florile artificiale.

"Cele naturale mâine se vor ofeli şi va rămâne doar gunoi din ele, dar acestea artificiale vor sta încă un an."

Anual, de pe teritoriul cimitirului Sfântul Lazăr din Chișinău, se colectează circa 700 de tone de gunoi, iar 80 la sută din deșeuri decorațiuni artificiale.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu