Pasiuni mai puţin obişnuite ale politicienilor. Cu ce se ocupă unii demnitari, în timpul liber VIDEO

Embed:

Politicienii se pricep nu doar la discursuri frumoase, dar şi la activităţi mai puţin obişnuite. Preşedintele Curţii de Conturi, Serafim Urechean, de exemplu, creşte la birou, de aproape 20 de ani, pomi de lămâi. Iar deputatul neafiliat Mihai Godea a făcut o pasiune pentru cărţile vechi din secolul 18 sau 19.

Primul copac de lămâi Serafim Urechean l-a cumpărat acum 18 ani, de la un locuitor al satului Băcioi. "Într-un an mi-a dat 72 de lămâi, uite aşa de mari", a relatat preşedintele Curţii de Conturi.

De fiecare dată când şi-a schimbat funcţia, a luat pomii cu el. Acum are nouă, iar biroul său a devenit o adevărată oază de verdeaţă. Roada o împarte cu cei care îl vizitează la birou.

"Îmi place să am grijă de ele, mă bucură ochiul când ele se dezvoltă. Ca să nu pară viaţa prea dulce, să zâmbeşti prea mult, parcă ai văzut soacra în ochii tăi, mai mănânci câte o lămâie din asta şi dispare expresia asta de mare bucurie", a spus, mai în glumă, mai în serios, Serafim Urechean.

Deputatul Mihai Godea are o pasiune specială faţă de obiectele vechi, în special cărţile. Biblioteca sa este compusă din peste opt mii de volume, iar cea mai veche carte datează din anul 1793. "Este un dicţionar rus-român, dedicat alteţei sale imperiale, Marii Ducese Maria Alexandrovna de Saxa-Coburg Gotha. Reprezintă un depozit al limbii vorbite la acea epocă", a menţionat parlamentarul.

Printre cele mai valoroase piese din colecţie se numără prima ediţie a operei lui Nicolae Iorga "Din faptele străbunilor", din anul 1909, dar şi două dicţionare editate în Imperiul Rus.

"Uneori mă gândesc la câţi oameni au ţinut în mână acest dicţionar şi este fascinant chiar să poţi ţine această carte la o distanţă de secole", a remarcat Mihai Godea. Deputatul mai are o colecţie de peste 50 de iconiţe, dar şi arme care datează din secolul 19.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu