Pasagerii, nemulţumiţi de majorarea tarifelor pentru călătoriile interurbane. Botnari: Am solicitat să crească treptat, nu brusc

Embed:

Călătoriile interurbane se vor scumpi treptat. Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor a fost obligat de Curtea supremă de Justiţie să majoreze tarifele. La rândul lor, transportatorii spun că majorarea preţului cu 20 de bani pentru un kilometru este nesemnificativă şi nu acoperă cheltuielile.

Dacă, în prezent, călătorii achită câte 38 de lei pentru 100 de kilometri, atunci din toamnă tariful ar urma să fie de 48 de lei, iar din primăvară – 58 de lei.

Astfel, călătoria spre Comrat, de exemplu, s-ar putea scumpi de la 35 la 55 de lei, spre Tiraspol - de la 29 la 45 de lei, iar spre Nisporeni - de la 27 la 41 de lei.

Precedenta majorare a preţurilor pentru transportul interurban a avut loc în 2009. De atunci, transportatorii au cerut de nenumărate ori majorarea tarifului. De fiecare dată aceştia invocau motivul scumpirii carburanţilor.

Din 2009 şi până în 2013, preţul unui litru de benzină a crescut cu aproape cinci lei, ca şi cel al gazului lichefiat, iar motorina s-a scumpit cu şapte lei şi 70 de bani. Potrivit transportatorilor, 35% din preţul unui bilet de călătorie îi revine compustibilului.

Ministerul Transporturilor a solicitat majorarea treptată a tarifelor.

"Rugămintea noastră a fost către asociaţie ca să nu fie aplicată deodată brusc această majorare în principiu am fost înţeleşi de către asociaţie şi cred că vom discuta cu ei şi vom majora treptat acest tarif", a declarat ministrul Transporturilor, Vasile Botnari.

Unii şoferi au salutat decizia.

"Demult aşteptăm scumpirea tarifului pentru că din 2009 mergem în pierdere. Poate vom avea şi transport mai nou, condiţii mai bune", a spus un şofer.

"Am socotit că majorarea trebuie să fie de undeva 58-78 de bănuţi pentru un kilometru, căsi altfel nu sunt acoperite cheltuielile nici pentru reparaţie", a menţionat un conducător auto.

Pasagerii sunt nemulţumiţi de majorarea tarifelor:

"Este foarte rău: pensia e mică, dar biletele se scumpesc. Şi aşa nu venim prea des la oraş, da acum în genere nu vom mai veni".

"Este prea scump. Noi, cei de la ţară, vai de capul nostru, pe unde lucrăm, pe unde nu lucrăm. Primim câte 500 de lei pensia".

Preţurile biletelor pentru transportul interurban au rămas neschimbate din anul 2009. 

Publika.md aminteşte că Curtea Supremă de Justiţie a obligat Ministerul Transporturilor să majoreze tarifele la călătoriile interurbane cu 20 de bani pentru un kilometru. Astfel, Ministerul Transporturilor este obligat să se conformeze deciziei instanţei de judecată. Transportatorii propun ca scumpirea să se producă eşalonat, 50 la sută în toamnă şi alte 50 la sută în primăvară. 

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu