PAS cere Guvernului Chicu să publice documentele legate de scumpirea biletelor de transport

Embed:
La aproape o săptămână de când a intrat în vigoare noul tarif pentru transportul interurban, Partidul Acțiune și Solidaritate solicită să fie publicat memorandumul semnat de transportatori şi Ministerul Economiei şi Infrastructurii. Totodată, fracțiunea PAS îi va cere ministrului Anatol Usatîi să vină în plenul Parlamentului pentru a oferi explicații despre majorare. Despre aceasta este menționat într-un comunicat de presă al formațiunii.

Am încercat să obţinem o reacţie de la minister, dar serviciul de presă al instituţiei nu a fost de găsit la telefon. Nu au răspuns la telefon nici reprezentanţii Asociaţiei Patronale a Operatorilor de Transport Auto.

PAS consideră decizia Guvernului Chicu de a scumpi, în toiul sărbătorilor de iarnă, costul călătoriilor interurbane, fără consultări publice largi, fără a analiza alte opțiuni existente și fără a lua măsuri care ar conduce la creșterea calității, gradului de confort și siguranței călătoriilor, drept o batjocură la adresa cetățenilor. Potrivit PAS, scumpirea a lovit în partea cea mai vulnerabilă a societății, iar Guvernul nu a venit cu o reacție pe măsură.

Ministrul Economiei și Infrastructurii, Anatol Usatîi, a menționat în presă că transportatorii și-au asumat modernizarea mijloacelor de transport până în august 2020, fără a prezenta vreun act doveditor, mai menţionează membrii PAS.

Încă în luna iunie, când au început primele proteste ale transportatorilor, fostul ministru Economiei Vadim Brânzan, care făcea parte din Guvernul Maiei Sandu, susţinea majorarea preţului pentru călătoriile în transportul public, atât în oraşe, cât şi pe liniile interurbane. Acesta argumenta majorările date prin faptul că tarifele nu au mai fost modificate de cel puţin cinci ani, iar acest lucru a dus la învechirea parcului auto.

"Noi dorim cu toţii să călătorim în autobuze moderne, cu aer condiţionat. Asta din păcate nu se întâmplă şi una din cauzele acestei uzuri este problema tarifelor", a menţionat ministrul Economiei şi Infrastructurii, Vadim Brînzan.

La finele anului trecut, Ministerul Economei a majorat costul călătoriilor interurbane de la 48 la 60 de bani per kilometru. În cazul mijloacelor de transport moderne, preţul călătoriei va fi majorat, în mai multe etape, până la 70 de bani per kilometru sau cu 22 de bani.

Transportatorii oricum sunt nemulţumiţi de faptul că autorităţile nu şi-au îndeplinit angajamentele asumate, atunci când au negociat majorarea. În aceste condiţii, administratorii rutelor susţin că vor cere ca tariful să fie majorat până la 92 de bani pentru un kilometru, atât cât au cerut iniţial. Săptămâna trecută ministrul Ministrul Economiei, Anatolie Usatîi, a respins însă categoric solicitarea transportatorilor.

După scumpirile pentru călătoriile interurbane, şi administratorii curselor de maxi-taxi din Capitală au anunțat că, după sărbătorile de iarnă, vor cere dublarea taxei de călătorie.

CITEŞTE ŞI: PAS cere demisia Guvernului pentru că a permis SCUMPIREA călătoriilor cu transportul interurban

loading...

Lasă un comentariu