Partidul ȘOR cere instituirea Curților juraților în instanțele de judecată

Deputații fracțiunii Partidului ȘOR vor depune în sesiunea de primăvara-vară a Parlamentului o inițiativă legislativă privind reformarea radicală a justiției. Introducerea Curților de jurați, formate din cetățeni, în cadrul instanțelor de judecată este una dintre prevederile acestei reforme.

Despre aceasta a anunțat pe pagina sa de Facebook, Ilan Șor, liderul Partidului Politic ȘOR.

Șor consideră că cetățenii trebuie implicați activ în actul justiției de la noi, așa cum se procedează în statele democratice, unde este garantată o justiție corectă.

„Oamenii sunt acei care trebuie să decidă. E nevoie de introducerea urgentă în instanțele noastre a instituției Curții de jurați, așa cum acestea funcționează în statele cu tradiții în justiție”, a scris Șor.

Potrivit lui Șor, asta ar spori rata de încredere în instanțe, le-ar proteja de corupție și influența politică.

Ilan Șor a sugerat că reformele făcute până acum în justiție nu au adus rezultate, astfel că e nevoie de o reformare radicală a sectorului.

Sondajele realizate în ultimii ani indică scăderea constantă a încrederii cetățenilor în justiție. Astfel, unul dintre ultimele Barometre de Opinie Publică arată că aproape 60% dintre respondenți nu sunt siguri că dacă ei sau cineva dintre rudele lor ar ajunge în instanță, judecătorii ar adopta o hotărâre corectă. Respondenții mai consideră că justiția moldoveancă face discriminare, în special, în baza funcției ocupate sau a profesie și al nivelului economic.

loading...

Lasă un comentariu