Partidul Liberal cere DEMISIA sau DEMITEREA ministrului de Externe Nicu Popescu

Partidul Liberal cere demisia sau demiterea ministrului de Externe Nicu Popescu, după ce ieri acesta a declarat la București că în 1992 în Republica Moldova a avut loc un război civil. Într-un comunicat de presă, PL scrie că numai Federația Rusa și fortele reacționare, de-a lungul timpului, au făcut asemenea afirmații false și propagandistice, caracteristice, din păcate, instituțiilor și universităților precum MGIMO-ul, MAE-ului din Rusia, înființată în 1944 de Stalin, absolvită de Nicu Popescu, iar anterior și de Iurie Leancă.

CITEȘTE ȘI: Ministrul de Externe, Nicu Popescu, spune despre războiul de pe Nistru că este unul civil

Mai mult, fiind somat să-și reconsidere afirmația, acesta a venit cu o reacție, în care din nou spune același lucru, numai că desfașurat, distorsionând din nou adevarul: " Unii cetățeni ai Republicii Moldova s-au aflat în stare de conflict armat cu alți cetățeni ai Republicii Moldova", ceea ce înseamna de fapt, tot razboi civil. Mai departe, Nicu Popescu spune că: "Forțele armate ale Federației Ruse nu au jucat un rol neutru și că au susținut acest conflict. Prin urmare, am fost martori ai unui conflict în care forțele armate rusești au susținut Tiraspolul." 

Aceasta înseamna că în cadrul "razboiului nostru civil", armata rusă susținut acest razboi civil", plasandu-se de partea Tiraspolului, fară să fie implicată. 

CITEȘTE ȘI: Lipsă de respect față de Republica Moldova. Ministrul de Externe insistă, a fost un RĂZBOI CIVIL

Potrivit Partidului Liberal, aceaste afirmații descalificante făcută de Popescu sunt cu atât mai grave cu cât sunt făcute la București, în Romania, la încheierea președinției acesteia în cadrul UE. Atragem atenția că niciodată nu a existat un conflict între cetățenii din Republica Moldova, iar ceea ce am avut în 1992, a fost un război inegal între Rusia și țara noastră. Din păcate însa tocmai asemenea declarații iresponsabile ar putea provoca reacții și conflicte civile, mai ales din partea veteranilor războiului din 1992.

Privite împreună, declarația lui Nicu Popescu, care a vorbit expres în numele Guvernului, și votul pro dat de catre Andrei Năstase, în favoarea Rusiei, la APCE, acestea implică plenar Guvernul Republicii Moldova, care este obligat să se disocieze de aceste derapaje ce vin în contradicție cu interesele, dar și cu demnitatea RM.

În comunicatul emis de Partidul Liberal, se arată că această situație denotă faptul că, fie Nicu Popescu nu corespundea din start poziției de ministru MAEIE, fie, mai grav, că acesta deliberat promovează punctul de vedere al Rusiei în problema transnistreană, ceea ce s-a văzut în două rânduri: atât în declarație, dar și în reacția scrisă, de după.

Dincolo de aspectele politice, mai trist este că din intervenția de la București a ministrului Nicu Popescu, s-a văzut ca anume acesta și este punctul său de vedere - război civil în 1992, punct de vedere obținut probabil, în anul 2002, odată cu diploma de la Moscova. Nu se poate considera că este o gafă, întrucat în "reacția sa de corectare", Popescu a insistat din nou, asupra aceluiași punct de vedere.

Avand în vedere cele menționale, Partidul Liberal condamnă declarațiile iresponsabile și periculoase ale ministrului Nicu Popescu făcute la București și cere demisia acestuia, iar în cazul în care va refuza, cerem demiterea lui din funcție.

PUBLIKA.MD amintește că, ieri, Popescu a declarat în cadrul unei conferințe de presă că conflictul armat de pe Nistru este un un război civil, asta în timp ce în regiunea transnistreană staționează trupele ruse. 

"Guvernul de la Chișinău are drept scop să ușureze viața cetățenilor noștri, care în virtutea unui război civil din '92, trăiesc în regiunea transnitreană. Vom încerca să simplificăm viața acestor cetățeni prin accesul la documente, prin acordarea de cetățenii, prin diplome. Deci nu se pune problema federalizării pentru că nu exiastă nici majoritatea parlamentară potrivită dar și circa 80% din cetățeni nu-și doresc acest lucru. Trebuie să fi foarte vigilenți cum evoluează discuțiile noastre atât cu partenrii externi cât și cu autoritățile din regiunea tranistreană", a menţionat Popescu.

Totodată, ministrul de Externe a declarat că toate statele din lume au dreptul de a decide ce trupe străine se află pe teritoriul lor.

Amintim că şi preşedintele ţării, Igor Dodon, a calificat războiul de pe Nistru din anul 1992 că a fost unul civil, iar dacă nu intervenea armata rusă, conflictul s-ar fi transformat într-un mare război.

Lasă un comentariu