Partidul Liberal a înaintat o NOTĂ DE PROTEST Ambasadei Federației Ruse (DOCUMENT)

Partidul Liberal a înaintat o notă de protest Ambasadei Federaţiei Ruse prin care își exprimă dezacordul privind atacurile agresive asupra Republicii Moldova venite din partea Federației Ruse. Despre asta partidul a anunţat într-un comunicat de presă.

"Războiul ideologic este mai intens acum, când marcăm ziua de 23 august, privită de ideologia imperialistă rusă ca dată istorică eliberatoare, în pofida tuturor adevărurilor istorice confirmate prin documente internaționale. Vizita la Chișinău a lui Serghei Șoigu, Ministru al Apărării din F. Rusă, în data de 24 august, este dovada sfidătoare că armata rusă se simte la ea acasă pe teritoriul statului RM.

Prin inaugurarea la Moscova, pe data de 20 august 2019, a expoziției Arhivei de Stat a Federației Ruse, unde printre alte documente este expusă, în original, scrisoarea secretă, numită pactul Ribbentrop-Molotov, Rusia recunoaște deschis ocupația teritoriului dintre Prut și Nistru, care aparține României", scrie în comunicat.

Lasă un comentariu