Partidul Comunist Chinez şi-a ales Comitetul Central. Noul preşedinte al formaţiunii va fi desemnat Xi Jinping

Embed:

Partidul Comunist Chinez şi-a ales Comitetul Central în cadrul celui de-al 18-lea congres, care s-a încheiat în această noapte. Noii lideri ai Chinei, pentru următorii zece ani, vor fi desemnaţi joi. Anunţul a fost făcut de preşedintele Hu Jintao în timpul unui discurs rostit la Marele Palat al Poporului din piaţa Tiananmen din Beijing. 

"Suntem convinşi că toate deciziile, planurile şi toate realizările făcute îm cadrul Congresului, care au o importanţă istorică, vor juca un rol important în dezvoltarea socialismului în China", susţine preşedintele chinez, Hu Jintao. 

Astfel Comitetul Central, format din 204 oficiali de rang înalt, urmează să-l numească joi, pe actualul vicepreşedinte Xi Jinping în funcţia de lider al partidului unic.

Potrivit observatorilor, în martie 2013, Xi va deveni şeful statului, în locul lui Hu Jintao. Succesorul actualului premier Wen Jiabao va fi, cel mai probabil, actualul vicepremier Li Keqiang. Acesta va fi desemnat tot joi şi urmează să fie numărul doi sau trei în ierarhia Comitetului permanent al Biroului politic, principalul cerc al puterii din China.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu