Partea politică odată încheiată, pe scena din PMAN au apărut artiştii

Protestele organizate de Platforma "DA" au continuat şi astăzi. Mii de oameni au ieşit în stradă şi au pledat pentru o viaţă mai bună. Manifestaţiile au fost marcate însă de îmbrânceli şi încăierări între susţinătorii Platformei "DA" şi unionişti.

În PMAN are loc un miting la care protestatarii îşi exprimă nemulţumirea faţă de guvernare

Organizatorii protestelor au lansat, şi de această dată, acuzaţii la adresa guvernării.

"Ei, împreună, au furat miliardele. Întreabă Ghimpu, de ce nu am vorbit de Șor. Noi vorbim și despre Șor. Dar să știi, Ghimpule, şi tu te-ai lins pe bot cu banii poporului", a declarat unul din liderii Platformei "Demnitate şi Adevăr", Vasile Năstase. 

Oamenii de rând au avut însă aceleaşi revendicări ca acum o săptămână. Ei vor un trai decent:

"Ne-am săturat de guvernanţi corupţi, de sărăcie, preţuri mari, salarii mici. Lumea nu are cu ce conveţui."

"Protestez ca toată lumea, împotriva majorării preţurilor, împotriva corupţiei şi împotriva furturilor săvârşite de guvernanţi."

"Ţara captată, iata asta în primul rând trebuie de eliberat de oligarhi şi apoi mai departe vedem cum procedăm."

Manifestaţia din centrul Capitalei nu a trecut fără îmbrânceli şi încăierări. Protestatarii, simpatizanţi ai Platformei "DA", i-au bruscat şi i-au alungat din Piaţa Marii Adunări Naţionale pe mai mulţi susţinători ai ideii Unirii Moldovei cu România.

Încăierare între protestatarii DA şi unionişti la manifestaţia din centrul Chişinăului

Unioniştii i-au acuzat pe organizatorii protestelor că au instituit cenzura.

"Noi vrem unirea cu România, considerăm că asta este soluţia pentru toate problemele! Dar organizatorii nu ne lasă să protestăm şi ne alungă de aici!", a spus unul din unionişti

"Noi azi pe altă temă, nu cea de unire. Avem când şi cu unirea!" a fost replica unui susţinător al Platformei DA.  

Nici duminica trecută, când au început protestele din Piaţa Marii Adunări Naţionale, susţinătorii unirii Moldovei cu România nu au fost lasaţi să-şi promoveze mesajele. După ce conducătorii Platformei DA şi-au ţinut discursurile politice, pe scena din Piaţa Marii Adunări Naţionale au evoluat cântăreţi. 

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu