Parlamentul mai eficient şi deputaţii mai disciplinaţi. Ce spun guvernanţii despre restricţiile din viitorul regulament

Embed:

Munca deputaţilor urmează să devină mai eficientă, iar comportamentul aleşilor poporului – mai  civilizat, potrivit prevederilor proiectului noului regulament al Parlamentului, care urmează a fi dezbătut în plen. Cel puţin aşa susţin demnitarii de la guvernare, în timp ce comuniştii se plâng că astfel, le sunt lezate toate drepturile. Subiectul a fost discutat azi seară, în platoul Fabrika.

Vicepreşedintele Legislativului Adrian Candu susţine că regulile din formula modificată a regulamentului Parlamentului se referă la toţi deputaţii, fără excepţie: "Se interzice nu pentru opoziţie, ci pentru toţi, folosirea megafoanelor, blocarea tribunelor şi restul. Ce a făcut opoziţia comunistă considerăm la limita tâlhăriei".

"Sancţiunile legate de salariu au fost excluse, au rămas cele cu referire la indemnizaţii. Timpul nostru e un cost pentru cetăţenii R. Moldova şi lucrul nostru ar trebui să aibă şi eficienţă. Noi nu ar trebui să avem abuzuri, de exemplu, abuzuri la pauză, o oră, apoi încă o oră, încă două ore, cerute de o anumită formaţiune. Să terminăm cu abuzurile, blocarea tribunei sau microfoanelor. Interzicem intrarea în sală cu amplificatoare ale sunetului. PCRM consideră altfel comportamentul civilizat. Noi înţelegem comportament civilizat prin dezbateri. Dacă ei când nu au argumente utilizează forţa, ei au altă înţelegere a democraţiei. Regulamentul face distincţie între declaraţiile celui care vorbeşte în numele fracţiunii şi ale celui care vorbeşte din perspectivă individuală", precizează Candu.

Şi deputatul liberal-reformator Valeriu Saharneanu vine cu argumente în favoarea noilor reguli: "Avem o opoziţie anti-sistem, care încearcă să acţioneze cu elemente banditeşti. Avem nevoie de a scoate şedinţele de Parlament de sub atacuri subversive. Sunt elemente huliganice, banditeşti chiar".

De cealaltă parte, comuniştii susţin că regulamentul ar prevedea restricţii îndreptate anume împotriva opoziţiei. "Singurul duşman e PCRM, toate drepturile ni se încalcă. În aproape 5 ani nu au reuşit să restabilească clădirea Parlamentului, petrecem şedinţe în Palatul Republicii, acolo unde au loc nunţi, petreceri, înmormântări. În 8 ani ani am avut majoritate constituţională, dar nici nu am vrut să introducem un jandarm care să dea peste mâini deputaţilor care vor vorbi mai mult de un minut", punctează parlamentarul PCRM Artur Reşetnicov.

Mai în glumă, mai în serios, liberal-democratul Tudor Deliu afirmă că noul regulament ar încălca şi dreptul la muncă al deputaţilor PCRM: "Pentru dvs munca e să ţipaţi la microfoane, să bateţi în tobe, în masă. Prin aceste modificări se face o claritate".

Publika.md aminteşte că proiectul de lege privind modificarea Regulamentului Parlamentului a primit astăzi aviz pozitiv de la Comisia juridică. Documentul stabileşte mai multe interdicţii pentru deputaţi, dar şi sancţiuni. Iniţiativa aparţine aleşilor din Coaliţia de guvernare.

 

 

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu