Parlamentul a votat: Vasile Botnari este noul director SIS

Embed:
Vasile Botnari va fi şef al Serviciului de Informaţii şi Securitate în următorii cinci ani. Candidatura propusă de membrii comisiei juridice a fost votată astăzi în plenul Parlamentului de 53 de deputaţi.

"Jur să-mi dăruiesc toată puterea și priceperea, să respect Constituția și legile țării, să apăr democrația, drepturile și libertățile omului."

Înainte de procedura de vot, Vasile Botnari a răspuns la întrebările parlamentarilor și a dat asigurări că în activitatea sa se va conduce strict după lege.

"SIS-ul deține competența de interceptări telefonice legale. Au fost în presă foarte multe interceptări publicate din dosare penale, practic toate ilegale. Cum dumneavoastră veți investiga acest fenomen?", a spus Grigore Cobzac, deputat PLDM.

"Vă asigur că în cazul în care voi fi acceptat în cadrul Serviciului de Informații și Securitate vom activa în cadrul legal și vom combate aceste fenomen pe care le-ați enunțat", a spus Vasile Botnari, șeful SIS. 

Liderul comuniștilor, Vladimir Voronin, a cerut asigurări că angajaţii instituției vor munci doar în interesul moldovenilor.

"Din 2010 până acum serviciul acesta este condus de specialişti din România şi Statele Unite ale Americii. Dumneavoastră o să mergeţi tot pe această cale, ori o să deservească Republica Moldova şi interesele noastre naţionale?", a spus Vladimir Voronin, deputat PCRM. 

"Serviciul de informaţie şi securitate va apăra interesele Republicii Moldova. Şi nu a altui stat", a spus Vasile Botnari, șeful SIS. 

În contextul discuțiilor, Vasile Botnari a menționat că deține doar cetățenia Republicii Moldova și că nu mai este membru al Partidului Democrat din 2016. Mai mult, acesta a declarat că în curând va veni cu un plan de acțiuni privind activitatea de mai departe a Serviciului de Informaţii şi Securitate.

"Anterior nu am activa în Serviciul de Informare şi Securitate şi nu am colaborat cu ei şi de aceia astăzi să spun că am un program pentru pentru următorii 5 ani nu pot. Dar vă asigur că dacă voi fi acceptat eu cred că într-un timp scurt de o lună de zile voi veni în faţa comisiei şi voi prezenta priorităţile şi planul de acţiuni pe următorii 5 ani de zile",  a spus Vasile Botnari, șeful SIS. 

Funcţia directorului SIS a rămas vacantă în februarie, după ce Vitalie Pârlog a părăsit acest post din propria iniţiativă. Până în prezent, Vasile Botnari a fost director al Consiliului de Administrare la Moldova-Gaz. Anterior, Botnari a deținut mai multe funcții publice printre care cea de ministru al Transporturilor și deputat în Parlament.
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu