Parlamentul a adoptat Legea despre libertatea de exprimare

Embed:

În Moldova, cenzura este interzisă prin lege. Imixtiunea în politicile editoriale ale mijloacelor de informare în masă este infracţiune penală. Parlamentul a adoptat astăzi, în lectură finală, Legea despre libertatea de exprimare. Aceasta a fost adoptată cu o majoritate absolută a voturilor deputaţilor prezenţi la şedinţă. Chiar dacă unii dintre ei consideră că nu a fost absolut necesară o astfel de lege.

"E mai mult o declaratie decât o lege în sensul direct al cuvântului. Dar, mă rog, ca orice declarație ea nu încurcă", e de părere Vladimir Țurcan, deputat neafiliat.

Autorii legii, deputaţi ai Partidului Liberal şi Liberal-Democrat, sunt de altă opinie. O noutate este faptul că funcţionarii publici nu au dreptul să acţioneze în instanţă un jurnalist pentru calomnie. "Funcţionarii publici, sistemul judiciar - totul, este legat, ca să zicem aşa. Şi în aceste condiţii reprezentanţii mass-media îşi căutau dreptatea la CEDO", afirmă Mihai Godea, deputat PLDM.

Cenzura şi imixtiunea în politica redacţională a mass media se pedepseşte acum penal. Modificările la Codul penal au fost efectuate în luna martie, când legea despre libertatea de exprimare a fost adoptată în primă lectură. Obstrucţionarea exercitării muncii ziariştilor şi intimidarea acestora se pedepsesc cu amenzi între 3.000 - 10.000 lei. Pentru funcţionarii publici pedeapsa va fi şi mai dură. Aceştia vor fi pasibili de plata unei sume de la 3.000 lei până la 20.000 lei.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu