Parlamentul, cu uşile închise. Securitatea ţării este subiectul şedinţei fără presă

Embed:

Deputaţii vor discuta astăzi despre asigurarea securităţii Moldovei, în cadrul unei şedinţe cu uşile închise. Decizia a fosta luată ieri cu votul majorităţii parlamentare.

În Legislativ sunt aşteptaţi reprezentanţii Serviciului de Informaţii şi Securitate, cei ai Ministerului de Interne, Afacerilor Externe, Apărării, dar şi ai Procuraturii Generale şi Biroului pentru Reintegrare. 

Ulterior, deputaţii vor adopta o declaraţie. Opoziţia comunistă a anunţat că nu va participa la şedinţă, pe motiv că nu are timp să se pregătească de dezbateri şi că acestea ar trebui să fie organizate săptămâna viitoare.

Potrivit Regulamentului Parlamentului, deputaţii pot organiza şedinţe secrete la cererea preşedintelui legislativului, a unei fracţiuni sau a unui grup din cel puţin cinci aleşi.

Precedenta şedinţă fără presă a avut loc pe 20 iunie. Atunci s-a discutat despre reglementarea problemei transnistrene. 

 

Pe aceeaşi temă