Parlamentarii britanici au votat pentru amânarea ieșirii Regatului Unit din UE până pe 30 iunie

Embed:

Parlamentarii britanici au votat pentru amânarea ieșirii Regatului Unit din Uniunea Europeană până în 30 iunie. Solicitarea va fi transmisă blocului comunitar, care urmează să ia o decizie în acest sens.

De asemenea, deputații britanici au respins o moțiune privind organizarea unui nou referendum pe tema Brexitului. În ciuda acestui fapt, liderul laburist, Jeremy Corbyn a declarat că o nouă consultare cu poporul este, în prezent, singura soluție.

"Scopul nostru ar trebui să fie protejarea comunităților care sunt stresate, a acelor oameni care sunt îngrijorați de locurile lor de muncă. Lucrul nostru este să încercăm să rezolvăm îngrijorările oamenilor care ne-au ales", a menţionat Jeremy Corbyn, liderul Partidului Laburist. 

Cu o reacţie a venit şi preşedintele SUA, Donald Trump, care a declarat că dezbaterile legate de Brexit dezbină Marea Britanie, dar şi alte state.

"Este o rușine că se întâmplă asta. I-am dat premierului britanic ideile mele despre cum să negocieze şi cred că ar fi avut succes. Dar ea nu a ascultat. Este în regulă, pentru că ea trebuie să facă ceea ce are de făcut. Dar cred că aş fi putut negocia într-un mod diferit", a punctat Trump.

Susținătorii din Parlamentul de la Londra ai unui nou referendum sunt împărțiți în două tabere. Majoritatea consideră inoportună organizarea consultării cu poporul la moment și din această cauză au votat împotriva moțiunii. Însă rezultatul acestui vot nu-i împiedică pe deputaţi să se pronunţe ulterior asupra unei noi consultări.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu