Parisul, blocat din cauza unor proteste împotriva lui Emmanuel Macron

Embed:
Parisul arată ca un oraş fantomă sâmbătă, muzeele, numeroase magazine şi metroul fiind închise în contextul în care forţele speciale se pregătesc de protestatarii mişcării "vestelor galbene" în capitală şi în alte oraşe franceze în al patrulea weekend de manifestaţii împotriva creşterii costului vieţii, scrie agerpres.ro.

Circa 320 de persoane au fost arestate de poliţie la Paris în cursul dimineţii de sâmbătă, în contextul în care protestatarii se adună din nou pe Champs-Elysees, după ce trec de controale de securitate stricte, relatează şi DPA.

Ar fi trebuit să fie o zi festivă de cumpărături înainte de Crăciun, însă numărul turiştilor în Paris este restrâns, iar localnicii au fost sfătuiţi să rămână în casă pe cât posibil.

Zeci de străzi din centrul Parisului au fost închise traficului, în timp ce Turnul Eiffel şi muzee faimoase ca Musee d'Orsay, Centre Pompidou şi Louvre au rămase de asemenea închise.

Multe magazine au fost baricadate pentru a se evita jafurile, iar mobilierul stradal şi materialele de pe şantiere au fost înlăturate pentru a nu fi folosite ca proiectile.

Circa 89.000 de poliţişti au fost mobilizaţi în întreaga ţară.

Dintre aceştia, circa 8.000 au fost desfăşuraţi la Paris pentru a se evita repetarea tulburărilor de sâmbăta trecută, când protestatarii au incendiat maşini şi au distrus magazine pe Bulevardul Champs-Elysees şi au vandalizat Arcul de Triumf cu graffiti împotriva preşedintelui Emmanuel Macron.

Până la ora 08.45 GMT, circa 1.500 de protestatari se adunaseră pe Champs-Elysees, potrivit poliţiei, iar numărul lor este în creştere.

Folosindu-se de reţelele de socializare, protestatarii au numit acest weekend ca 'Actul IV' într-o confruntare dramatică cu Macron şi politicile sale.

Protestatarii mişcării 'vestelor galbene', numiţi astfel după vestele de siguranţă extrem de vizibile pe care şoferii francezi trebuie să le aibă în maşină, au izbucnit în noiembrie din cauza scumpirii carburanţilor.

Demonstraţiile s-au extins de atunci într-o mişcare de rebeliune, uneori violentă, împotriva lui Macron, o provocare mai greu de gestionat deoarece mişcarea nu are un lider formal.
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu