Părinţi fără inimă. Şi-au ţinut copilul de doar 20 de săptămâni pe o dietă strict vegană. Ce s-a întâmplat

Părinții unui copil de 20 de săptămâni au fost arestați după ce s-a descoperit că fetița a fost ținut pe o dietă strict vegană, dietă care i-a provocat mult rău.

Femeia de 31 de ani și soțul ei de 33 de ani au fost trași la răspundere pentru faptele lor în fața unui judecător din Sidney. Copilul a fost găsit subnutrit și într-o mare suferință fizică din cauza alimentației pe care părinții au hotărât să o administreze, scrie Libertatea.ro.

Cuplul a fost arestat și acuzat de maltratare, cauzându-i fetiței daune corporale grave și punând în pericol viața acesteia.

Copilul a fost descoperit cu un deficit mare de vitamina D, vitamina B12, zinc și fier, potrivit smh.com.au.

Autoritățile au fost sesizate cu privire la acest caz încă din luna martie, când bebelușul a fost înternat în spital din cauza unor convulsii. Atunci medicii au constatat că fetița era subnutrită și suferea de rahitism.

Părinții copilului au negat acuzațiile aduse de autorități, pledând nevinovat în fața instanței. Ei vor rămâne reținuți, cu posibilitate de a ieși pe cauțiune, până pe 30 de mai când are loc următorul termen al procesului.

Lasă un comentariu