Parchetul General anchetează felul în care mii de ruși și ucraineni devin cetățeni români fără să li se verifice dosarul

Parchetul General a deschis un dosar penal într-un caz legat de acordarea „peste rând” a cetățeniei române mai multor persoane din Rusia, Belarus, Ucraina și Republica Moldova. Într-un raport al Corpului de Control al Ministerului Justiției, prezentat de Vice România, se arată că cetățenia română este acordată ilegal, în urma unui sistem paralel de înregistrare a cererilor și fără verificarea autenticității actelor depuse de solicitanți, informează digi24.ro.

„Sesizarea la care faceți referire a fost înregistrată pe rolul Secției de urmărire penală și criminalistică, în cauză fiind începută urmărirea penală in rem (cu privire la faptă) sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de sustragere sau distrugere de înscrisuri, de luare de mită și de dare de mită”, se arată într-un răspuns al Parchetului General transmis Vice România.

Raportul Corpului de Control al Ministerului Justiției atrage atenția asupra „vulnerabilităților la adresa siguranței naționale” în cazul felului în care este acordată cetățenia română de către Autoritatea Națională pentru Cetățenie (ANC).

Controlul a pornit de la o sesizare din iulie 2019, depusă la Ministerul Justiției, în care doi cetățeni din Republica Moldova semnalau tergiversarea unor dosare în detrimentul altora.

„S-a constatat că site-ul de programări online este de multe ori supraîncărcat cu cereri ale acelorași persoane, care se programează de mai multe ori succesiv, cu consecința blocării accesului altor solicitanți. Pentru locurile rămase astfel libere prin neprezentarea solicitanților care realizează înregistrări multiple se prezintă avocații cu memoriile mai sus arătate”, se arată în raportul Corpului de Control.

Peste 3.000 de persoane cu domiciliul în Rusia au vrut să devină, brusc, români, la începutul lui 2019.

Autoritățile române au observat existența unor grupări care racolau aplicanți pentru cetățenia română, în primul rând din Ucraina și Republica Moldova.

În acest context, raportul notează că majoritatea cetățenilor care depun cereri de obținere a cetățeniei române provin din aceste două țări, precum și din Rusia, Belarus, Georgia, Turcia și Israel.

Lucrul care i-a intrigat cel mai mult pe inspectori a fost numărul mare de persoane cu domiciliul în Rusia care au dorit să devină cetățeni români.

An de an, numărul acestora a crescut considerabil: dacă în 2015 au depus cerere 950 de ruși, în 2018 ani, numărul acestora crescuse la 3 500.

În primele luni ale lui 2019, 3 150 de ruși își exprimaseră deja dorința să devină români, se arată în ancheta Vice.

loading...

Lasă un comentariu