Papa Francisc, mesaj de susţinere pentru poporul francez: "Sunt aproape de fiecare familie"

Papa Francisc a declarat duminică, în faţa a mii de credincioşi adunaţi în piaţa Sfântul Petru cu ocazia rugăciunii Angelus, că este alături de familiile victimelor şi de poporul francez după atentatul de la Nisa, relatează AFP, citat de romanialibera.ro.

"Sunt aproape de fiecare familie şi de întreaga naţiune franceză", a subliniat Papa după atacul din 14 iulie, soldat cu 84 de morţi şi zeci de răniţi.

"Durerea este vie în inimile noastre după acest masacru care, în seara zilei de joi, la Nisa, a curmat atâtea vieţi nevinovate", a declarat pontiful argentinian, cerându-le credincioşilor să se roage în tăcere.

Papa a adresat, de asemenea, "un salut patern şi fratern tuturor locuitorilor din Nisa şi întregii populaţii franceze".

Vineri, Vaticanul a condamnat "în modul cel mai absolut" atentatul şi a exprimat, din partea Papei Francisc,"solidaritatea cu suferinţa victimelor şi a întregului popor francez".

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu