Papa Francisc a devenit un simbol în lumea muzicii, filmului şi a benzilor desenate

Francisc, lider al bisericii catolice salutat ca o personalitate deschisă apropierii de comunităţile marginalizate sau, până acum, chiar respinse de reprezentanţii administraţiei de la Vatican, a devenit încă de la numire un simbol în lumea muzicii, filmului şi a revistelor pop.

Papa Francisc nu este liderul obişnuit al lumii catolice. Primul papă provenit din afara Europei după sute de ani, a devenit rapid unul dintre personajele obişnuite pentru cultura pop. De la grafitti-uri care îl înfăţişează, până la legende legate de pasiunea sa pentru fotbal în Argentina, ţara sa natală, şi apariţii în reviste ca Rolling Stone ori numirea sa drept personalitatea anului 2013 pentru revista Time, Francisc îşi dezvoltă aura unui personaj adoptat din plin de cultura pop.

Figura suveranului pontif a dominat şi primele pagini ale unor publicaţii specializate în materiale de lifestyle ca Vanity Fair Italia sau The New Yorker dar şi într-o publicaţie ca The Advocate, orientată spre promovarea drepturilor comunităţilor de lesbiene, gay, bisexuali şi persoane transgender.

Platforma IMDB reţine 39 de apariţii ale papei Francisc în filme documentare dedicate personalităţii sale între 2013 şi 2018. În acelaşi timp, Papa Ioan Paul al II-lea, cunoscut pentru simpatia de care s-a bucurat din partea culturii populare este prezentat în 32 de pelicule între 1979 şi 2013. În 6 ani, Francisc a fost prezentat în mai multe filme decâ

Încă din primii ani de după numirea sa, Francisc era cunoscut pentru apariţiile sale neanunţate în mijlocul vizitatorilor de la Vatican, mulţi tineri publicând pe reţelele sociale selfie-uri cu suveranul potif. O imagine cu succesorul apostolic al Sfântului Petru, cum este considerat cel numit în fruntea bisericii catolice, purtând nas de clovn în mijlocul vizitatorilor.

De altfel, încă de la anunţarea numirii sale, în Italia a început să circule ”Papa Francesco a fumetti”, o carte de benzi desenate care l-a prezentat pe suveranul pontif originar din Argentina, iar pe platformele dedicate conţinutului video de pe internet au fost încărcate desene animate care spun aceeaşi poveste.

 

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu