PANICĂ post-electorală în regiunea transnistreană. Se vehiculează eventualitatea unei "LOVITURI DE STAT"

Portalul de ştiri DNIESTER, transmite cu titlul de "breaking news" că autorităţile din stânga Nistrului, alarmate de rezultatele alegerilor, şi-ar cere permisiunea de la Rusia să menţină cu forţa puterea la Tiraspol.

Liderii din enclavă speră să primească semnale pozitive de la Moscova pentru a organiza o rebeliune armată în care să fie implicate serviciile speciale şi militarii. Presupusele ţinte ale putsch-ului ar fi deputaţii aleşi duminică şi structurile comerciale care au sprijinit opoziţia.

Potrivit unor relatări, neconfirmate până la această oră, alegerile parlamentare şi locale de duminica trecută ar fi fost câştigate fără echivoc de forţele politice care se află în opoziţie liderului Evgheni Şevciuk.

Experţi locali sunt citaţi de portalul informaţional cu declaraţia că o eventuală destabilizare a situaţiei în regiunea transnistreană ar putea atrage implicarea terţilor, ceea ce ar pereclita contingentul de militarii ruşi aflaţi în zonă.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu