Panasonic a prezentat tableta care lucrează în condiţii speciale şi rezistă la căderi de la 120cm

Cunoscut pentru laptopul Toughbook, proiectat pentru a funcţiona în aproape toate mediile de pe planetă, Panasonic Computer Products Europe a prezentat săptămâna aceasta tableta Toughpad FZ-A1 cu sistem de operare Android şi display de 10 inchi, scrie zf.ro.

Aceasta este proiectată special pentru cei care lucrează în condiţii speciale precum aviaţia, construcţiile sau siguranţa publică. Toughpad FZ-A1 poate rezista unor căderi de la distanţe de 120cm şi dispune inclusiv de protecţie împotriva prafului şi apei. De asemenea, tableta rezistă şi la temperaturi extreme. Toate acestea permit utilizarea tabletei în aproape orice situaţie.

Toughpad FZ-A1 este dotat cu Bluetooth, 802.11a/b/g/n Wi-Fi, GPS şi, opţional, conexiune 3G, oferind o viteză de download de până la 21Mb/s. La fel, are o luminozitate ridicată, 10.1" XGA, multi-touch şi ecran anti-reflexie.

Noua tabletă va fi disponibilă din primăvara anului 2012, la un preţ estimativ de 850 euro pentru modelul standard şi 999 euro pentru modelul 3G.

 

 

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu