Până la sfârșitul lunii septembrie, oamenii din raionul Râșcani vor avea drumurile bune (FOTOREPORT)

Embed:

Până la sfârșitul lunii septembrie, oamenii din raionul Râșcani vor avea drumurile bune. În trei localități, lucrările au ajuns la sfârșit, iar în celelalte 25 sunt în toi.

În total, în raion, până în toamna vor fi reabilitaţi aproape 116 kilometri de drumuri. În satul Mihăileni, a fost reparat un kilometru și jumătate de drum. Şoaseaua trece pe lângă primărie, grădiniță și școală.

"Nici copiii nu puteau mergea, nici transportul și nici oamenii. La moment, vreau să spun că toată lumea ne invidiază că este un drum foarte bun și poți să mergeți cu transport și pe jos", a spus locuitoarea satului Mihăileni, Râșcani, Larisa Zorilă.

Totuși, cei mai fericiți sunt șoferii care nu vor mai cheltui bani pentru reparația automobilelor.

"Gaură în gaură, dar acum nu. Foarte îndemânos."

"Mulțumim celor care au făcut chestia aceasta că mergem mai ușor."

Lucrările sunt în toi și în satul Pârjota.

"Am început și cred că terminăm și ne mutăm mai departe la Zăicani. - Ce lucrări faceți? - Am curățit, amorsarea și deja punem stratul de asfalt", a spus șeful de șantier, Serghei Botnari.

Oamenii sunt mulţumiţi de calitatea reparaţiilor, dar solicită ca mașinile de mare tonaj să nu mai circule pe acest drum, de teama să nu fie deteriorat asfaltul şi nici să nu le crape pereţii caselor.

"Eu unul doresc ca să nu meargă mașinile cu greutate mare. Merg cu 20 - 25 de tone, cu 40 de tone."

"Merg cu viteză mare, merg copii pe stradă. Că e frumos ce fac! Pentru sat se face!"

Administrația locală spune că deja a găsit soluții care într-o lună vor fi implementate.

"De a limita viteza acestui transport și altă soluție de a da posibilitatea să ocolească teritoriul satului nostru", a spus primarul satului Pârjota, Râșcani, Victor Garbuz.

Pentru reabilitarea drumurilor din raionul Râșcani au fost alocate peste 47 de milioane de lei.

"În total sunt 28 de sate planificate, dintre care șase sate sunt cu lucrări mai mari", a spus responsabilul tehnic, Administrația de Stat a Drumurilor, Gheorghe Pleşca.

În total, în cadrul Programului "Drumuri bune pentru Moldova" lansat de Guvern la iniţiativa preşedintelui Partidului Democrat, Vlad Plahotniuc, vor fi reabilitaţi peste 1200 de kilometri de drumuri locale. Valoarea investițiilor se ridică la 1,6 miliarde de lei.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu