Până la 31 mai, Fincombank nu va percepe penalităţi pentru întârzierea sau neplata creditelor

Embed:

Persoanele fizice care au luat credite de la FinComBank vor beneficia de modificarea condiţiilor de rambursare a împrumuturilor. Decizia a fost luată de instituţia bancară după instituirea stării de urgenţă, pentru a evita răspândirea noului tip de coronavirus.

Astfel, banca nu va percepe penalităţi pentru întârzierea sau neplata împrumuturilor până în data de 31 mai 2020, şi nu sfârşitul verii, aşa cum am precizat într-un material anterior difuzat de Publika TV. Postul nostru de televiziune face o dezmințire în acest sens şi regretă eroarea strecurată.

Potrivit unui comunicat FinComBank, în cazul plăţilor acumulate până la 31 mai 2020, va fi posibilă prelungirea graficului de achitare, fără ca instituţia să perceapă comisioane suplimentare.

Banca mai menţionează că pentru împrumuturile acordate antreprenorilor, decizia va fi comunicată ulterior clienţilor.

Toate acestea vin după ce BNM a aprobat mai multe măsuri pentru susținerea persoanelor fizice care au credite bancare, în contextul stării de urgenţă privind COVID-19.

loading...

Lasă un comentariu