Palestinienii boicotează SUA. Vicepreședintele american, Mike Pence nu este binevenit în Palestina

Embed:

Palestinienii boicotează Statele Unite. Aceştia au declarat că nu-l vor primi pe teritoriul lor pe vicepreședintele american, Mike Pence, care are planificată o vizită în Orientul Mijlociu în următoarele zile. Decizia a fost luată după ce liderul de la Casa Albă, Donald Trump a recunoscut Ierusalimul drept capitala Israelului.   

În cadrul aceluiaşi discurs, preşedintele american a cerut să fie începute pregătirile pentru a muta ambasada SUA de la Tel Aviv la Ierusalim. Declaraţiile au provocat indignarea mai multor state arabe, dar şi violenţe în Israel.

Sute de palestinieni au ieşit în stradă pentru a-şi manifesta nemulţumirea. Cel puţin 17 oameni au fost răniţi în urma confruntărilor cu forţele armate israeliene. Pentru a calma spiritele, în Cisiordania au fost trimise batalioane suplimentare ale armatei Israelului. Problema va fi discutată astăzi în cadrul unei reuniuni de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU. Ierusalimul este considerat oraş sfânt pentru credința creştină, iudaică şi musulmană.

În 1981, autoritățile de atunci ale Israelului au numit orașul drept noua capitală a țării. Totuși, potrivit acordului de pace din 1993, statutul acestei localităţi urmează să fie stabilit în cadrul negocierilor. Dreptul suveran al Israelului asupra Ierusalimului nu a fost recunoscut, iar toate statele şi-au păstrat reprezentanțele diplomatice la Tel Aviv.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu

EMISIUNI PUBLIKA »