Pachetul de integritate, votat în Parlament. Deputații au arătat CARTONAȘ ROȘU corupției din Moldova (FOTO)

Embed:

Cartonaș roșu pentru averile nedeclarate ale demnitarilor și  funcționarilor. În așa mod au ales deputații să-și dea votul pentru reformarea Comisiei Naționale de Integritate. Legiuitorii au adoptat pachetul de legi în lectură finală. 

"Moldova contra corupției. Să votăm pachetul de integritate, folosind anume aceste cartonașe. Vorbim despre cartonaș nu politic, dar cartonaș ca la fotbal, luând în considerare că suntem în contextul campionatului european de fotbal", a declarat președintele Parlamentului, Andrian Candu.

Unii deputați au fost împotriva acestei proceduri, motivând că Regulamentul Parlamentului nu prevede așa ceva.

"Aici scrie: „Moldova împotriva corupției”. Asta înseamnă că fiecare deputat care are obiecții față de această lege, așa cum este prezentată, și nu ridică acest cartonaș. Aici trebuie să scrie „deputații contra corupției. Nu Moldova, Moldova și așa este împotriva corupției", a menţionat deputatul PCRM, Oleg Reidamn.

"Dragi colegi, aveți dreptate, această procedură nu este prevăzută de regulament votarea cu cartonașe, noi vom vota cu mâna ridicată, iar fiecare care vrea să aibă în mână un cartonaș legea nu interzice", a spus Andrian Candu.

"Este într-adevăr o campanie inedită, dar trebuie să înțelegem că și diplomații și societatea ne arată asta nouă, politicienilor. Să recunoaștem, să aplecă ochii și să spunem că, înclusiv și în acest Parlament există corupție", a zis deputatul PLDM, Vadim Pistrinciuc.

Potrivit setului de legi, demnitarii vor putea fi demişi dacă nu-şi vor declara averile. De asemenea, ei nu vor mai putea ocupa o funcție publică pentru o perioadă de trei ani. Preşedintele CNI va fi numit în funcţie de către șeful statului şi nu de Parlament, cum este în prezent.

Va fi instituită şi o nouă funcție, cea de inspector de integritate. Acesta va putea solicita confiscarea averilor demnitarilor obţinute ilegal sau cele de peste hotare, care nu au fost declarate.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu