(P) Herrenhauser te invită în patria lui Oktoberfest

Mii de hectolitri de bere revărsaţi în halbe aburite de un litru, câteva milioane de vizitatori şi mai bine de două săptămâni de distracţie continuă, la început de toamnă.

Pe scurt, aceasta este înfăţişarea marii sărbătorii a berii, Oktoberfest, care se desfăşoară an de an atât în marile oraşe ale Germaniei, supranumită patria berii perfecte, cât şi în alte metropole europene în care există consumatori ai unui astfel de produs de calitate.

Oktoberfest este un festival internaţional cu zeci de milioane de vizitatori anual (doar în Munchen, capitala Bavariei, la marea sărbătoare vin peste şase milioane de persoane), dornici să se bucure de gustul unei beri germane de cea mai bună calitate.

Festivalul începe cu defilarea producătorilor de bere, fiecare dintre aceștia fiind reprezentat de o căruță împodobită festiv, trasă de patru cai. În trecut, căruța transporta berea care urma să fie vândută participanților.

De asemenea, alte atracții ale festivalului sunt mâncărurile specifice, servite împreună cu berea de toate soiurile. Astfel, petrecăreții se pot îndestula cu hălci de carne de vită rotisată, cu jumătăți rumenite de rață, alături de celebrii covrigi cu sare.

Oktoberfest s-a născut, de altfel, la Munchen. Din acest oraş a fost generată şi reglementarea care de mai bine de jumătate de mileniu garantează puritatea şi calitatea berii germane. În prezent, la concurenţă cu capitala bavareză, festivaluri similare ale berii se organizează la Hanovra (cel mai mare Oktoberfest din nordul Germaniei), Stuttgart, Bad Hersfeld, Eisleben sau Hildburghausen.

Berea este primul produs pentru care a existat o lege de siguranţă alimentară (un set clar de reguli), care să-i garanteze puritatea şi calitatea. Astfel, în 1516, plecând de la un set de reglementări deja existente în Bavaria, a fost emisă celebra Reinheitsgebot, Legea Germană a Purității Berii. Această lege a stabilit că singurele ingrediente care pot fi folosite la prepararea berii sunt apa, malțul din orz şi hameiul, produsele considerate “impure” urmând să fie retrase de la vânzare şi confiscate. Ulterior, versiunile moderne ale legii au acceptat şi adăugarea drojdiei în procesul de fabricaţie. O variantă din 1993 a reglementării a stipulat că doar produsele obţinute exclusiv din apă, malț, hamei și drojdie pot fi comercializate sub numele de bere, specificând însă o serie de restricţii privitoare la tipul de malţ folosit.

Berea Herrenhauser este un produs care respectă întocmai regulile impuse de Legea Germană a Purității Berii. Primul butoi de Herrenhauser a ieşit pe poarta fabricii din Hanovra în 1868. Rețeta simplă, ingredientele naturale și măiestria berarilor saxoni, transmisă din generație în generație, au făcut ca Herrenhauser să se impună şi să aibă un loc bine stabilit pe pretenţioasa piaţă germană a berii.

Nou lansată în Moldova, Herrenhauser te invită să savurezi gustul tradiției berii germane în spiritul marii sărbători a Oktoberfest-ului.

În cinstea Oktoberfest-ului, Herrenhauser îi premiază în acest an pe iubitorii acestui deliciu lichid din Republica Moldova cu recompense pe măsură. Astfel, cei mai norocoşi consumatori vor avea şansa să găsească sub capacul unei sticle biletul pentru un Tur al Berii în patria acestui produs, Germania. Alţi amatori de bere de calitate o vor putea savura din paharele inscripţionate Herrenhauser primite ca premiu. De asemenea, în perioada 15 septembrie – 30 noiembrie 2015, vor putea fi găsite, tot ca premii instant, sub capace, zeci de mii de sticle de bere.

Mai multe amănunte despre sărbătoarea berii organizată de Herrenhauser în Republica Moldova pot fi obţinute la numărul de telefon 022-885-299 sau la www.oktoberfest.md.

 P.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu