Ottawa a prelungit cu patru ani durata prezenţei trupelor canadiene în Letonia

Guvernul de la Ottawa a prelungit cu patru ani durata prezenţei trupelor canadiene în Letonia, a anunţat premierul canadian Justin Trudeau, aflat într-o vizită la Riga, informează site-ul agenţiei de ştiri Reuters, scrie Mediafax.ro.

Cele trei state baltice - Estonia, Letonia şi Lituania, membre NATO din 2004 - se învecinează şi au relaţii dificile cu Rusia, care au devenit şi mai tensionate după intervenţia Moscovei în Ucraina.

Canada a trimis 455 de militari în Letonia, aceştia făcând parte dintr-un grup de luptă NATO care include trupe din Italia, Spania, Polonia şi Slovacia.

Trudeau a mai adăugat că ţara sa va suplimenta efectivele contigentului canadian din Letonia, care ar urma să ajungă la 540 de militari.

Misiunea iniţială a contigentului canadian în Letonia era programată să se încheie pe 31 martie 2019.

"Ne menţinem sprijinul ferm pentru securitatea regiunii baltice", a declarat Trudeau la o conferinţă de presă.

Canada şi mai multe state NATO, în special Germania, au devenit ţinta criticilor preşedintelui american Donald Trump, care acuză aliaţii că nu contribuie suficient la organizaţia de securitate.

Membrii NATO şi-au luat angajamentul de a aloca 2% din PIB apărării, obiectiv ce trebuie îndeplinit până în anul 2024.

Statele Unite se află pe primul loc în domeniul cheltuielilor pentru apărare, având un buget militar mai mare decât totalul celorlalte ţări membre, echivalentul a 3,61% din PIB-ul american.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu