Ostaşii înhumaţi în cimitirul Eroilor Români din Capitală, comemoraţi de 9 mai

De 9 Mai au fost comemoraţi şi ostaşii înhumaţi în cimitirul Eroilor Români din Capitală. Aşa cum cere tradiţia, preoţii au oficiat o slujbă de pomenire, iar cei prezenţi au adus un minut de reculegere în memoria celor căzuţi la datorie în primul şi cel de-Al Doilea Război Mondial. Soldaţii au fost pomeniţi de tinerii de la Asociaţia Unirea-ODIP, dar şi de alte partide unioniste, care s-au arătat indignaţi de starea dezastruoasă în care a ajuns cimitirul.

Cu flori şi drapelul României în mână. Aşa au fost pomeniţi de tineri şi bătrâni cei 3.000 de ostaşi din România, Germania, Franţa, Serbia dar şi alte ţări, care au căzut pe frontul de luptă în primul şi al doilea război mondial.

Preoţii au oficiat o slujbă, iar bătrânii au ţinut să vorbească despre importanţa marcării aceste date:

"Mă bucur că un oarecare număr de oameni au venit astăzi aici".

"Trebuie să le purtăm cinstea fiindcă au luptat că au fost chimaţi la arme. Unii au luptat nu de voinţă ci aşa le-a fost soarta". 

Nici tinerii nu au lipsit de la ceremonia de comemorare. Aproape 40 de membri ai Asociaţiei Unirea-ODIP au ţinut un minut de reculegere pentru eroii căzuţi la datorie.

"Este o zi în care trebuie cu toţii să plecăm capul în faţa milioanelor de oameni care au murit şi să le explicăm oamenilor că nu este bine să facem război şi că trebuie să evităm prin toate metodele posibile", a menţionat Vlad Bileţchi, preşedine Asociaţia Unirea-ODIP.

Unii foşti militari îşi aduc aminte cu regret de zilele în care cimitirul a fost făcut unul cu pământul prin anii 50, iar prin anii 90 unica cruce care exista şi ţinea loc de monument a fost incendiată.

"Când începe primăvara oamenii fac frigăruie pe teritoriu, dorm pe aici oameni ai străzii, e imposibil ce se întâmplă aici", a declarat Petru Covrig, colonel în rezervă.

Potrivit datelor oficiale în Cimitirul Eroilor Români sunt înhumaţi peste 3.000 de soldaţi, identitatea cărora a fost stabilită doar pentru câteva sute dintre ei. Lotul de pământ unde se află cimitirul a fost vândut încă acum 10 ani, iar activiştii spun că după ce vor câştiga în instanţă lupta cu agentul economic pentru a-i oferi un alt lot de pământ în schimbul cimitirului, locul de veci pentru ostaşi ar urma să fie renovat din talpă.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu