Oscar 2019 va avea loc astăzi. La ce să ne aşteptăm

Cel mai așteptat eveniment al anului pentru cineaști și cinefili - anunțarea nominalizărilor la Premiile Oscar - are loc marți, în jurul orei 15:20.

O estimare a titlurilor și actorilor nominalizați la premiile Oscar este dificil de realizat, în primul rând din cauza procedurii complexe de realizare a nominalizărilor și a faptului că membrii Academiei, care votează pentru premii, se schimbă de la an la an.

Există, însă, și anul acesta, ca în fiecare an, câteva nume pe care toată lumea le dă sigure. 
Presa internațională scrie că și anul acesta, la fel ca în precedenții, se încearcă aducerea în prim-plan a filmelor mai comerciale, iar acest lucru a dus la un aflux de alegători mai tineri, mulți din cadrul minorităților etnice și un număr mai mare de reprezentanți ai cinematografiei internaționale. Un element inedit la ediția de anul acesta a Oscarurilor este faptul că, deși s-a ajuns la ziua nominalizărilor și marea gală este peste doar câteva săptămâni, nu există încă o gazdă a ceremoniei.

Asta după ce comediantul Kevin Hart a anunțat că se retrage din cauza mai multor critici legate de o serie de postări mai vechi pe Twitter, considerate de unii drept homofobe. Relația dintre nominalizările la Oscar și ratingurile de la box-office nu este o știință exactă, dar se pare că se dorește ca filme văzute de un număr mare de persoane la cinematografe, să fie pe lista nominalizaților și eventual a câștigătorilor. În contextul în care audiențele galei Oscar au scăzut simțitor în ultimii ani, CNN amintește de faptul că nominalizarea Titanicului în 1998 a atras o audiență de 55 de milioane de telespectatori, în schimb, ratingurile de anul trecut au scăzut la un nivel record de 26,5 milioane de telespectatori, cu 20% mai puțin decât în 2017.

La ce să ne așteptăm astăzi:

Cele mai așteptate nominalizări Remake-ul unui remake a unui remake, „A Star Is Born”, pare a avea șansa să devină pelicula cu cele mai multe nominalizări la gala Oscar 2019. În aceeași categorie intră filmele „The Favorite”, „Roma” si poate „First Man”.

Cu toate acestea, filmul cu cele mai multe nominalizări nu este automat favorit la câștigarea premiului pentru cel mai bun film. În ultimii ani, „Gravity”, „The Revenant” și „La La Land” au avut o lista lungă de nominalizări, dar nu au reușit să câștige marele premiu.

Black Panther Dacă filmul Marvel „Black Panther” va obține o nominalizare pentru „cel mai bun film”, atunci se va scrie istorie. Va fi primul film cu super-eroi, realizat după benzi desenate, care ajunge pe lista scurtă a celor mai bune producții cinematografie a unui an.

De asemenea, o astfel de reușită va însemna o realizate pentru organizatorii Oscarurilor, care își doresc să facă ceremonia mai relevantă pentru audiențe, iar Black Panther a fost filmul cu cele mai mari încasări în box-office-ul american în 2018.

Roma Dacă „Roma” va primi o nominalizare la categoria „cel mai bun film”, și acest lucru pare inevitabil, va fi prima dată când o peliculă realizată de Netflix ajunge în această situație. În contextul în care Hollywoodul este divizat în ceea ce privește uriașa platformă de streaming, va fi interesant de văzut cum se va reflecta acest lucru asupra Oscarurilor. Alfonso Cuaron Este de așteptat ca regizorul Roma să obțină o nominalizare la categoria „cel mai bun regizor”.

Dar, de asemenea, presa scrie că este în cărți și pentru producție, scenariu, montaj și scenografie. La toate acestea se adaugă și o inevitabilă nominalizare la cel mai bun film străin (deși țara este țara este candidatul oficial, regizorul ia premiul și numele său se află pe statuetă), atunci Cuaron devine doar a doua persoană din lume nominalizată la șase categorii diferite într-un an. 

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu