Ori candidat, ori greva foamei: Fanii lui Oazu Nantoi îi avertizează pe deputaţi VIDEO

Embed:

Dacă Oazu Nantoi nu va fi înregistrat în cursa prezidenţială, vor intra în greva foamei! Avertismentul vine din partea moldoveanului de origine africană John Onoje şi a avocatului Ilie Rotaru. Cei doi spun că au renunţat să candideze pentru funcţia de şef al statului în favoarea lui Nantoi.

"Este un avertisment către deputaţi. Dacă domnul Nantoi nu va fi înregistrat, bine, pe noi ne-au făcut că suntem nebuni, că am încercat să ne înaintăm candidaturile, eu, personal voi declara greva foamei", a spus avocatul Ilie Rotaru.

"Pentru că domnul Nantoi cunoaşte problemele Transnistriei foarte mult şi eu îl cunosc pe domnul Nantoi, noi ne retragem pentru el. Dar dacă nu va fi înregistrat de Comisie nu-l va înregistra, noi continuăm să protestăm", a menţionat John Onoje.

Atât John Onoje, cât şi Ilie Rotaru au încercat de multe ori să se înscrie în cursa pentru Preşedinţia ţării, dar niciunul dintre ei nu a obţinut susţinerea a cel puţin 15 deputaţi.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu