Orheiul Vechi, ÎN PERICOL din cauza unor construcţii ilegale. Ce riscă rezervația cultural-naturală

Rezervația cultural-naturală Orheiul Vechi riscă să nu fie acceptată în lista patrimoniului mondial UNESCO. Acest lucru s-ar putea întâmpla din cauza unor construcţii neautorizate, ridicate în zonă.  

Reprezentanţii Agenţiei de Inspectare şi Restaurare a Monumentelor au depistat neregulile în satele Maşcăuţi, Mărcăuţi, Butuceni şi Trebujeni.

Permisul este obligatoriu pentru toate edificiile construite într-o rezervaţie culturală. Mai mult, potrivit specialiştilor, clădirea nu se încadrează în anturajul zonei.

"Am constatat acele construcţii ilegale în zona bisericii Naşterea Maicii Domnului. Am constatat demararea unei construcţii, a unei pensiuni în extravilanul satului Butuceni. Am contactat primarul, pe domnul Moraru, care să ne dea explicaţie. Replicile au fost tăioase", a spus directorul de la Agenţia de Inspectare şi Restaurare a Monumentelor, Ion Ştefăniţă. 

Proprietarii agro-pensiunilor speră că, în pofida numeroaselor probleme, rezervaţia Orheiul Vechi va fi inclusă în patrimoniul mondial al UNESCO

Comisia UNESCO este aşteptată în Moldova, în această toamnă, pentru a decide dacă
rezervaţia Orheiul-Vechi va fi inclusă sau nu în lista patrimoniului mondial. Dosarul ''Peisajul arheologic Orheiul-Vechi'' a fost trimis spre examinare la Centrul Patrimoniului Mondial la începutul acestui an.

În prezent, în patrimoniul UNESCO a fost inclus doar un singur monument din ţara noastră. Este vorba de Arcul geodezic Struve, din raionul Soroca.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu