Organizatorii au anunţat traseul Turului Franţei din 2020

Responsabilii Turului ciclist al Franţei au dezvăluit marţi traseul ediţiei 2020, al cărei start se va da în data de 27 iunie, pe Coasta de Azur, sosirea fiind programată, conform tradiţiei, în capitala Paris, pe 19 iulie, scrie agerpres.ro.

Plutonul urmează să parcurgă o distanţă totală de 3.470 km, care ar putea fi însă uşor corectată după ultimele recunoaşteri ale organizatorilor, precizează AFP.

Acoperişul turului va fi vârful Loze, înalt de 2.304 metri, plutonul urmând să traverseze cinci masive montane din Hexagon, cu etape inedite între insulele Oleron şi de Ré, situate în larg de La Rochelle. Va fi o etapă care se va desfăşura şi la Sarran en Correze, urmând să treacă prin faţa muzeului fostului preşedinte Jacques Chirac, decedat luna trecută, cu un contratimp individual în zona La Planche des Belles Filles, înaintea sosirii la Paris, din 19 iulie.

Ediţia de anul acesta a cursei a fost câştigată de columbianul Egan Bernal (Ineos).

Iată cele 21 de etape ale cursei din Hexagon:
27 iunie - prima etapă: Nice Moyen Pays - Nice (156 km)
28 iunie - etapa a 2-a: Nice Haut Pays - Nice (187 km)
29 iunie - etapa a 3-a: Nice - Sisteron (198 km)
30 iunie - etapa a 4-a: Sisteron - Orcieres-Merlette (157 km)
1 iulie - etapa a 5-a: Gap - Privas (183 km)
2 iulie - etapa a 6-a: Le Teil - Mont Aigoual (191 km)
3 iulie - etapa a 7-a: Millau - Lavaur (168 km)
4 iulie - etapa a 8-a: Cazeres-sur-Garonne - Loudenvielle (140 km)
5 iulie - etapa a 9-a: Pau - Laruns (154 km)
6 iulie - zi de repaus la Charente-Maritime
7 iulie - etapa a 10-a: Ile d'Oléron - Ile de Ré (170 km)
8 iulie - etapa a 11-a: Châtellaillon-Plage - Poitiers (167 km)
9 iuli - etapa a 12-a: Chauvigny - Sarran Correze (218 km)
10 iulie - etapa a 13-a: Châtel-Guyon - Puy Mary Cantal (191 km)
11 iulie - etapa a 14-a: Clermont-Ferrand - Lyon (197 km)
12 iulie - etapa a 15-a: Lyon - Grand Colombier (175 km)
13 iulie - zi de repaus la Isere
14 iulie - etapa a 16-a: La Tour-du-Pin - Villard-de-Lans (164 km)
15 iulie - etapa a 17-a: Grenoble - Méribel col de la Loze (168 km)
16 iulie - etapa a 18-a: Méribel - La Roche-sur-Foron (168 km)
17 iulie - etapa a 19-a: Bourg-en-Bresse - Champagnole (160 km)
18 iulie - etapa a 20-a: Lure - La Planche des Belles Filles (36 km - contratimp individual)
19 iulie - etapa a 21-a Mantes-la-Jolie - Paris Champs-Elysées (122 km)
loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu