Oraşul Detroid, inima industriei automobilistice din Statele Unite. Ce maşini au fost lansate în cadrul tradiţionalului salon anual

Embed:

Inima industriei automobilistice din Statele Unite - oraşul Detroit - este zilele acestea gazda tradiţionalului salon anual. Cele mai aşteptate sunt lansările maşinilor de teren, foarte populare în America.

Marii producători auto americani, europeni şi cei asiatici vin cu surprize pentru potenţialii clienţi. Chevrolet îşi va prezenta noul model Silverado. Compania vrea astfel să marcheze 100 de ani de la înfiinţare.

Ford vine cu eternul rival F-150, de altfel, cea mai vândută maşină din Statele Unite. Iar Dodge aduce la salon noul Ram 1500. Nu vor lipsi sedanurile, break-urile şi maşinile sport.

Infiniti va prezenta conceptul Q Inspiration, Toyota vine cu nou-nouţul Avalon, iar BMW ne va bucura cu modelul i8 decapotabil. Salonul auto va avea deschiderea oficială pentru presă în data de 14 ianuarie.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu