Orașul care a interzis oficial fabricarea şi comercializarea hainelor de blană

Consiliul municipalităţii Los Angeles a aprobat, marţi, o ordonanţă prin care interzice vânzarea şi confecţionarea de noi blănuri în L.A., care va avea efect din 1 ianuarie 2021,  scrie digi24.ro.

L.A. devine astfel cel mai mare oraş din SUA care interzice blănurile. San Francisco a interzis în marie 2018, iar West Hollywood a aprobat deja o astfel de lege. 

Interzicerea se aplică pieselor de modă şi accesoriior care folosesc orice fel de blană, inclusiv haine, genţi şi bijuterii. 

Consilierul Bob Blumenfield a autorizat moţiunea „Fur Ban” şi Consiliul a decis să continue cu elaborarea unei ordonanţe oficiale în septembrie. 

„Această practică inumană trebuie să ia sfârşit şi astăzi, am spus, tare şi clar, că blana nu va mai avea un viitor în Los Angeles”, a afirmat, marţi, Blumenfield. „Sunt mândru că oraşul nostru a făcut un pas uriaş în stoparea uciderii inutile a animalelor, dar trebuie să continuăm până la eliminarea acestei pieţe”

Piaţa de blănuri a avut vânzări de până la 35,8 miliarde de dolari în 2014. Branduri ca UGG încă se confruntă cu reacţii virulente din partea organizaţiei PETA (People for the Ethical Treatment of Animals) pentru că foloseşte pielea de oaie în produsele lor. 

Mulţi designeri deja au renunţat la folosirea blănurilor pentru colecţiile lor, inclusiv Versace, Gucci, Michael Kors, Ralph Lauren, Tommy Hilfiger şi Jimmy Choo. 

Victoria Beckham a anunţat, marţi, că brandul ei nu va mai include piele de animale exotice în viitoarele colecţii.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu