Opinii: PAS şi PPDA joacă teatru politic în faţa alegătorilor, scopul lor este provocarea alegerilor anticipate

Embed:
Reprezentanţii PAS şi PPDA joacă teatru politic în faţa alegătorilor, iar scopul lor este, de fapt, provocarea alegerilor anticipate, atât timp cât mimează discuţiile cu PSRM şi nu sunt dispuşi pentru concesii. De această părere sunt invitaţii emisiunii "Fabrika" de la Publika TV.

"În aceste condiţii, eu cred că limita de jos a compromisului pentru PAS este să discute cu socialiştii cu o singură condiţie, se discută doar priorităţile blocului Acum, fără a discuta ceea ce-i interesează pe socialişti, sub pretextul binecuvântat că nimeni, de fapt, nu-şi promovează propria agendă", a menţionat Ruslan Şevcenco, politolog.

Şi analistul politic Corneliu Corneliu este de părere că discuţiile dintre PSRM şi ACUM nu vor duce la nimic bun: 

"Colaborarea nu poate fi decât pentru o perioadă prestabilită, de scurtă durată, care trebuie să ducă la alegeri anticipate. Şi din acest punct de vedere nu prea este clar procesul, adică cum se va desfășura, cum va funcţiona această coaliţie potetică. Marea problemă: nu există garanţii de coabitare între aceste două formaţiuni politice".

Ruslan Şevcenco mai susţine că cei din Blocul politic "ACUM" au un comportament bolşevic şi o eventuală coaliţie între socialişti şi cei din PPDA şi PAS va aduce haos.

"Ne arată că Blocul "ACUM" este gata să ne aducă la anticipate. Ce va fi în urma acestei acţiuni, acestei coaliţii formate, va fi haos complet politic", a punctat Şevcenco.

Analiştii politici mai spun că atât duelul acuzaţiilor reciproce dintre Igor Dodon şi Andrei Năstase, cât şi noile încercări ale celor de la "ACUM" de a invita iar socialiştii la dialog, nu sunt altceva decât o farsă, din moment ce aceştia nu sunt dispuşi să cedeze.
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu