Operațiunea "MAC-2017". Două hectare de cânepă au fost depistate la frontiera cu Ucraina (FOTO, VIDEO)

Două hectare de cânepă au fost depistate lângă Nistru, în apropiere de satul Crocmaz, raionul Ștefan Vodă. 

Proprietarul terenului a anunțat angajații Sectorului Poliției de Frontieră "Olănești" despre lotul impunător de plante. Acesta a declarat că pământul nu a fost prelucrat în ultimii 10 ani, timp în care s-a aflat peste hotare.

Inspecţia ecologică solicitată la fața locului au stabilit că plantele nu au fost special cultivate şi îngrijite. Ca urmare, cânepa a fost tăiată, iar pământula a fost arat. 

Polițiștii de frontieră se implică în continuare în cadrul operațiunii "MAC-2017", în acest sens fiind întreprinse un șir de măsuri pentru a combate creşterea cânepei, precum şi pentru pedepsirea persoanelor care săvârşesc asemenea infracţiuni.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu