Operaţiunea antitero din estul Ucrainei, sistată. Petro Poroşenko a semnat o iniţiativă în acest sens

Embed:

Operaţiunea antitero din estul Ucrainei a fost sistată. O iniţiativă în acest sens a fost semnată de preşedintele ţării vecine, Petro Poroşenko, după vizita în regiunea Doneţk. Liderul de la Kiev a prezentat şi un plan de soluţionare pe cale paşnică a conflictului armat din estul ţării. 

"Am ordonat Forţelor Armate, Gărzii Naţionale şi Serviciului de Grăniceri să înceteze focul", a menţionat Poroşenko.

Operaţiunea antitero va fi reluată în 27 iunie. Iar ambasadorul Ucrainei la ONU, Iuri Sergheev, a făcut o prezentare a planului  de soluţionare pe cale paşnică a conflictului. Documentul conține 15 puncte.

"Elementele principale ale acestui plan sunt: garanţii de securitate pentru toate părţile prezente la negocieri, încetarea confruntărilor militare în regiunile Doneţk şi Lugansk şi crearea condiţiilor necesare pentru ca locuitorii de aici să se revină la un mod de viaţă normal", a declarat Sergheev.

Planul mai prevede crearea unei zone tampon de 10 kilometri la graniţa cu Rusia, eliberarea ostaticilor, scutirea de  răspundere penală a insurgenţilor care nu au săvârşit infracţiuni grave, precum şi crearea unui coridor pentru retragerea mercenarilor. Mai mult, liderul de la Kiev  propune descentralizarea puterii şi garanţii pentru limba rusă.

De cealaltă parte, Moscova a criticat documentul. Potrivit Kremlinului,  actul reprezintă un ultimatum pentru forţele proruse din regiune. De asemenea, Moscova susţine că în timpul confruntărilor militare de vineri din apropiere de orașul Doljanskii, armata ucraineană a încălcat frontiera cu Rusia, iar un vameş rus a fost rănit. Kievul a negat toate acuzaţiile.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu