OPERAŢIUNE DE AMPLOARE. Schemă de contrabandă de MILIOANE DE LEI, deconspirată de PCCOCS şi vameşi

Embed:

O schemă de contrabandă cu mărfuri de proveniență chineză, care au intrat în Republica Moldova prin postul vamal Tudora (la hotar cu Ucraina), în valoare de peste 4 milioane lei, a fost deconspirată de vameşi în comun cu procurorii PCCOCS.

Lotul de marfă transportat cu patru autocamioane ar fi fost compus din mașini pentru prelucrarea cerealelor, care potrivit legii, sunt scutite de achitarea drepturilor de import. Prin urmare, autocamioanele au fost direcționate pe culoarul verde, cu validarea și acordarea liberului la vamă.

Astfel, în rezultatul controlului, oamenii legii au stabilit că mărfurile transportate nu coincid cu mărfurile indicate în declarațiile vamale prezentate. Respectiv, în containere au fost identificate mărfuri, care în mod obligatoriu urmau a fi supuse plăților vamale: biciclete, piese pentru biciclete, accesorii moto, precum și piese pentru motociclete.

Pe acest caz a fost pornită urmărirea penală în baza bănuielii rezonabile de comitere a infracțiunii de contrabandă.

Suspecţii implicaţi în acest caz riscă până la 10 ani de închisoare, iar persoana juridică se pedepsește cu amendă de până la 550 mii lei, cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate sau cu lichidarea persoanei juridice.

loading...

Lasă un comentariu