ONU: Peste 900.000 de sirieni şi-au părăsit locuinţele și trăiesc în condiții dureroase

Cu mult peste 900.000 de sirieni, majoritatea femei şi copii, şi-au părăsit locuinţele în timpul campaniei militare siriene susţinută de Rusia din nordul ţării, începând cu 1 decembrie, a declarat un oficial al ONU, citat de AFP

"Credem acum că 900.000 de persoane şi-au părăsit locuinţele de la 1 decembrie, majoritatea femei şi copii", a declarat secretarul adjunct al ONU pentru Afaceri Umanitare, Mark Lowcock.

"Sunt traumatizaţi şi forţaţi să doarmă sub cerul liber, în frig, deoarece taberele de refugiaţi sunt pline. Mamele dau foc la plastic pentru a-şi încălzi copiii. Bebeluşi şi adolescenţi mor de frig", a declarat Mark Lowcock.

"Chiar şi lucrătorii umanitari sunt obligaţi să plece şi sunt ucişi", a declarat Mark Lowcock, subliniind că o mare operaţiune de intervenţie este în drum din Turcia, dar este "depăşită"de amploarea dramei.

"Cea mai mare tragedie umanitară a secolului 21 nu va fi evitată decât dacă membrii Consiliului de Securitate îşi vor depăşi propriile interese", a menţionat el, scrie a1.ro

loading...

Lasă un comentariu