Omul de afaceri din Moldova care deţine CONTURI SECRETE de milioane de dolari într-o bancă elveţiană

Embed:

Opt moldoveni au deţinut conturi secrete, în care erau aproximativ 23 de milioane de dolari, într-o bancă elveţiană. Potrivit proiect de investigaţie RISE Moldova, contul cu cei mai mulţi bani, aproape 21 de milioane de dolari, îi aparţine controversatului om de afaceri Marc Ghelfand, originar din oraşul Tighina. 

Din actele analizate de jurnalişti, Ghelfand îşi desfăşoară activitatea financiară în Rusia, la o companie care prestează servicii de consultanţă şi leasing financiar. Începând cu anul 2010, omul de afaceri ar fi implicat în mai multe litigii imobiliare.

De asemenea, în anii '90, Ghelfand ar fi participat în afaceri dubioase cu produse petroliere din Rusia, în urma cărora autorităţile de la Moscova ar fi fost prejudiciate cu 200 de milioane de dolari.

Cei opt cetăţenii moldoveni au deţinut conturile secrete în banca privată HSBC din Elveţia, care în 2008 a fost declarată de Forbes drept cea mai profitabilă bancă din lume, cu un venit anual de 19 miliarde de dolari.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu