OMORUL de la Mărcăuţi: Ucigaşul a primit o SENTINŢĂ MAI DURĂ. Filmul crimei, care a zguduit întregul sat

Embed:

Condamnat la 7 ani de închisoare de instanţa de fond, un locuitor al raionului Briceni, acuzat de omorul unui consătean, a mai primit câţiva ani în plus de puşcărie, după ce procurorii care l-au anchetat au făcut apel, nemulţumiţi de pedeapsa stabilită de prima instanţă.

Astfel, prin decizia Curţii de Apel Bălţi, contestaţia procurorilor a fost admisă, iar inculpatul va sta 10 ani la închisoare, în penitenciar de tip închis.

Potrivit procurorilor, crima a avut loc pe 1 aprilie 2018, în satul Mărcăuţi, raionul Briceni. Inculpatul, fiind beat, a mers acasă la un consătean pentru a clarifica un conflict mai vechi. Între cei doi s-a iscat o ceartă, iar agresorul a înjunghiat mortal victima.

Atât agresorul, cât şi victima aveau câte 31 de ani, iar anterior, au fost colegi de clasă.

Fiind audiat de procurori, inculpatul şi-a recunoscut vina.

Decizia este executorie, însă poate fi atacată la Curtea Supremă de Justiţie.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu