Oleg Efrim: Partidele care organizează acţiuni de protest soldate cu altercaţii ar putea fi scoase în afara legii

Embed:

Incidentele de ieri de la Bălţi au ecouri astăzi. Partidele care organizează acţiuni de protest soldate cu altercaţii ar putea fi scoase în afara legii. O modificare în acest sens urmează a fi propusă de Ministerul Justiţiei.

Potrivit ministrului Justiţiei, cea mai dură sancţiune ar fi sistarea activităţii unui partid implicat în proteste soldate cu violenţe.

"Vom aplica avertismentul faţă de forţele politice sau dacă vor exista motive vom iniţia procedura de sistare a activităţii partidului", a menţionat ministrul Justiţiei, Oleg Efrim.

Pentru recentele incidente de la Bălţi sunt vinovaţi organizatorii, spune premierul Vlad Filat.

"Avem parte de provocări care au un obiectiv foarte îndepăratat de interesul naţional al Moldovei. Organizatorii poartă responsabilitate directă aşa cum prevede legislaţia", a declarat Filat.

Situaţia din nordul ţării a stârnit îngrijorarea primarului Capitalei.

"Am cerut serviciilor specializate să facă o evaluare asupra situaţiei pentru a vedea în ce măsură eventualele manifestaţii care sunt preconizate pentru mijlocul lunii septembrie pot prezenta pericol pentru municipalitate", a conchis Dorin Chirtoacă.

În timp ce democraţii condamnă violenţele de la Bălţi, comuniştii spun că vina o poartă ambele tabere care au organizat proteste.

"Este regretabil faptul că dreptul la exprimare este înţeles de unii prin manifestaţii agresive, sau cu pietre.  Pentru viitor ar trebui să răspundem dur, legal, împotriva oricăror manifestaţii care vine să suprime o altă manifestaţie liberă",a explicat deputatul PD, Adrian Candu.

"Le-a reuşit să provoace violenţe, să destabilizeze situaţia în municipiu şi le-au ajutat şi acei care se numesc patrioţii Moldovei, socialiştii lui Dodon şi altă opoziţie de buzunar a guvernării", a precizat deputatul PCRM, Grigore Petrenco.

Şeful statului nu a comentat incidentul de la Bălţi, dar a menţionat că instituţiile de drept trebuie lăsate să-şi facă datoria. Totodată, potrivit Ministerului de Interne, în urma violenţelor 50 de persoane au fost reţinute pentru documentare şi ulterior eliberate.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu