Oleg Efrim: Consiliul instituit de Lupu nu a pornit cu dreptul

Consiliului Naţional pentru reforma organelor pentru ocrotirea normelor de drept, constituit prin decretul prezidenţial semnat de Marian Lupu, nu şi-a început activitatea cu dreptul. Cel puţin aşa consideră ministrul Justiţiei, Oleg Efrim. Declaraţia a fost făcută în cadrul emisiunii Fabrika de azi, 19 mai.

Ministrul este de părerea că organul creat prin decretul lui Marian Lupu nu a pornit cu dreptul, iar modul în care a fost constituit Consiliul provoacă unele nedumeriri. "Sunt surprins de faptul că o bună parte din membrii acestui consiliu nici nu ştiau că au fost incluşi pe lista de membri. Şi ministrul Afacerilor Interne, Alexei Roibu, mi-a zis că a fost anunţat prin presă", a declarat Efrim.

Menţionăm că alţi doi membri, Igor Boţan şi Vlad Gribincea, au declarat că au aflat abia ulterior despre faptul că fac parte din noul Consiliu.

Ministrul Justiţiei mai susţine că nu se cunoaşte în ce mod se vor lua deciziile, dar şi că există carenţe cu referire la una din atribuţiile organului nou-creat, şi anume cea de coordonare a acţiunilor organelor de drept.

"Cred că nici chiar preşedintele interimar nu este în drept să coordoneze activitatea acestor organe, cu atât mai puţin un consiliu", a precizat oficialul.

"Ce se întâmplă în cazul în care Consiliul vrea să activeze în alt mod decât este prevăzut în programul de guvernare, pe care AIE şi l-a asumat", a mai adăugat Efrim.

Amintim că preşedintele interimar al Republicii Moldova, preşedintele Parlamentului, Marian Lupu, a semnat azi, 19 mai, un decret de constituire a Consiliului Naţional pentru reforma organelor pentru ocrotirea normelor de drept.

"Printre principalele atribuţii ale acestui consiliu se găsesc coordonarea acţiunilor autorităţilor publice în acest domeniu, monitorizarea iniţiativelor, analiza şi promovarea propunerilor din parte societăţii civile", a menţionat Lupu.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu