Olandezii au spus "NU" Acordului de Asociere Uniunea Europeană-Ucraina

Embed:

Olandezii au spus "NU" Acordului de Asociere Uniunea Europeană-Ucraina. Potrivit rezultatelor preliminare ale referendumului, 61,1 la sută au votat contra documentului. Rata prezenței la vot a fost de 32,2 la sută, ceea ce permite validarea scrutinului. 

"Acesta este un eveniment politic important. Asta înseamă că ratificarea nu poate fi făcută așa cum ne așteptam înainte. Acum trebuie să facem totul pas cu pas. Trebuie să discutăm cu guvernul, cu parlamentul, cu partenerii noștri europeni, cu Ucraina pentru a analiza care sunt consecințele acestei decizii", a spus ministrul de Externe al Olandei, Bert Koenders.

Votul a fost salutat ca o victorie de către formațiunile eurosceptice olandeze. Datele oficiale vor fi prezentate de Comisia electorală de la Haga în 12 aprilie.

După această dată, guvernul va decide calea pe care o va urma.

Olanda este ultima țară din UE care nu a ratificat acordul, deși acesta fusese aprobat de Parlament.

Chiar dacă plebiscitul are doar valoare consultativă, premierul Mark Rutte a respins deja posibilitatea unei ratificări a acordului în forma sa actuală.  

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu