Oficialii europeni "solicită" politicienilor moldoveni un consens

Marian Lupu întreprinde prima vizită oficială la Strasbourg. În cadrul acesteia, preşedintele interimar al ţării s-a întâlnit cu Secretarul General al Consiliului Europei, Thorbjorn Jagland, Preşedintele Comisiei de la Veneţia, Gianni  Buquicchio şi Directorul General pentru Democraţie şi Afaceri Politice al Consiliului Europei, Jean Louis Laurens.

În cadrul întrevederilor au fost abordate mai multe subiecte ce ţin de relaţiile între Republica Moldova şi Consiliul Europei, inclusiv situaţia politică din Moldova.

Potrivit şefului interimar al statului, înalţii oficiali europeni au fost unanimi în ideea că ţara noastră are nevoie de un Parlament şi Guvern în actuala formulă pentru cel puţin 4 ani, astfel încât să fie promovate reformele necesare. „De acest fapt depinde şi trecerea Moldovei de la faza de monitorizare la cea de post-monitorizare din partea Consiliului Europei”, a menţionat Marian Lupu. Acesta a precizat că va iniţia un proiect de lege cu un program de acţiuni ce trebuie întreprinse în acest sens, care să fie aprobat de Parlament.

Secretarul General al Consiliului Europei, Thorbjorn Jagland, a declarat că alegerea preşedintelui este un moment crucial pentru continuarea reformelor în ţara noastră.

Gianni Buquicchio, dar şi alţi reprezentanţi ai Consiliului Europei au adresat partidelor politice din Moldova îndemnul de a ajunge la un consens în vederea votării şefului statului.

Potrivit Preşedintelui Comisiei de la Veneţia, reforma judiciară este sarcina principală pentru a depăşi etapa de monitorizare. „Suntem gata să acordăm în continuare asistenţă Moldovei în acest sens. Şi, desigur, este foarte importantă ieşirea din impasul politic şi alegerea preşedintelui republicii, pentru a se putea concentra asupra problemelor cu care se confruntă societatea moldovenească”, a mai adăugat Gianni Buquicchio. Acesta şi-a exprimat speranţa că toate forţele politice din ţară sunt capabile să se conducă de interesul întregului popor.

Delegaţia parlamentară în frunte cu Marian Lupu a mai avut întrevederi cu Comisarul pentru Drepturile Omului al Consiliului Europei, Thomas Hammarberg, precum şi cu Guvernatorul Băncii de Dezvoltare al CE, Raphael Alomar.

Redactare PUBLIKA.MD (L.S.)

 

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu