OFICIAL! Anatol Arapu este noul ministru al Finanţelor. Preşedintele Nicolae Timofti a semnat decretul de numire

Embed:

Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a semnat astăzi, 14 august,  decretul privind revocarea din funcție, în baza cererii de demisie, a ministrului Finanțelor, Veaceslav Negruță.

Șeful statului a semnat decretul privind numirea lui Anatol Arapu în funcția de ministru al Finanțelor, la propunerea prim-ministrului Iurie Leancă.  

Depunerea jurământului de către ministrul Finanțelor, Anatol Arapu, va avea loc astăzi, la ora 10.00, la Reședința de stat.

Anatol Arapu a deţinut funcţia de ministru al Finanţelor în perioada 1998-1999, după care a lucrat la compania Lukoil România ca director financiar, timp de un an, iar din 2001 până în prezent a deţinut funcţia de director general adjunct pe probleme economice şi financiare.

Anatol Arapu s-a născut pe 27 noiembrie 1962 în satul Văsieni, Ialoveni. Acesta a absolvit facultatea de economie a Universităţii de Stat din Moldova în 1985, Institutul economico-statistic de la Moscova în 1987 şi Institutul Organizaţiei Mondiale a Comerţului din Geneva, Elveţia în 1993.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu