OFICIAL! 59 de copii de la grădiniţa din Donduşeni au fost infectaţi cu tuberculoză

Embed:

Ministerul Sănătăţii confirmă. 59 de copii de la o grădiniţă din raionul Donduşeni au fost infectaţi cu tuberculoză. Asta după ce micuţii s-au aflat în contact direct cu educatoarea bolnavă de TBC.

"Dacă la alte grădiniţe va fi efectuat test similar, s-ar putea depista aceeaşi situaţie. Toţi copii care au dat pozitiv la test, ar trebui să trecă o examinare. Este un caz ieşit din comun, când educatoarea a fost diagnosticată cu TBC, iar cazul trebuie să fie examinat minuţios. Testul pozitiv nu ne dă posibilitatea să spunem că copii s-au infectat de la educatoare", a declarat Viorel Soltan, fost viceministru al Sănătăţii.

Copii infectaţi urmează să fie supuşi tratamentului medical. De asemenea, unui control medical vor fi supuşi toţi copii din grădiniţă, dar şi părinţii copiilor infectaţi.

"Aceşti copii, care au reacţionat pozitiv trebuie numaidecât să fie supuşi cercetărilor radiologice. Vor fi consultaţi  de mine personal", a menţionat membrul comisiei Ministerului Sănătăţii, Constantin Iavorschi.

Ministerul educaţiei a creat un grup de lucru, care va investiga cazul.

"Pe parcursul săptămânii curente, deja avem emis ordinal ministrului, vom documenta managerii şcolari din această regiune, pentru a fi înăsprite şi fortificate acţiunilor ce ţin de profilaxia TBC-ului, dar şi de regimul sanitar igienic din şcoli", a subliniat şeful Direcţiei Ministerului Educaţiei, Valentin Crudu.

Avocatul Parlametar, Tamara Plămădeală susţine că a avut mai multe plângeri din partea părinţilor, copiii cărora au fost infectaţi de TBC. Aceştia solicită ajutor pentru a primi despăgubiri morale şi materiale din partea statului.

"Am făcut o sesizare şi către procuratura raională prin care am solicitat să se facă investigaţii. În cazul în care se vor găsi persoanele vinovate vom reacţiona în conformitate cu legea", a spus Plămădeală.

Amintim că, în luna februarie a acestui an, 17 elevi ai şcolii-internat din satul Crihana Veche, raionul Cahul, au fost diagnosticaţi cu tuberculoză. Copii s-au molipsit de la un coleg care nu a fost consultat la timp de medicul instituţiei.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu