Oferte exotice pentru 8 martie. Unde să îţi duci femeia iubită ca să o surprinzi plăcut

Embed:

City break-uri în cinci oraşe, o vacanţă în Egipt, Maldive, Thailanda, Sri Lanka, Dubai sau Paris. Aceste destinaţii sunt cele mai alese de către bărbaţi pentru a-şi surprinde iubitele de 8 Martie. Reprezentanţii agenţiilor de turism au pregătit oferte speciale de Ziua Femeilor şi spun că majoritatea locurilor au fost deja rezervate.

Şi pensiunile din ţară au pregătit surprize. Aici, bărbaţii vor primi diverse provocări pentru a-şi impresiona a doua jumătate.

Pentru început, bărbaţii vor fi provocaţi să ornamenteze cel mai frumos şi gustos tort.

"În acest an pentru doamne sunt mai multe surprize, iar pentru bărbaţi mai multe provocări. De exemplu vom face un tort în formă de opt şi le vom da posibilitatea lor de a orna cum doresc ei şi cu ce preferă", a spus administratoarea unei pensiuni, Olesea Cojocaru.

Cavalerii se vor întrece şi la tors lână, iar cel care va face cel mai mare ghem se va alege cu o noapte în plus şi un dejun gratis.

"Aşteptăm să vedem cât de harnici vor fi bărbaţii. Este un lucru şi uşor, şi interesant, dar totodată e greu. Şi eu cred că merită să faci aşa un ghemotoc şi să fii cazat în pensiune", a spus administratoarea pensiunii, Olesea Cojocaru.

Şi meniul va fi unul de sărbătoare.

"Aici pregătim desertul, prună umplută cu nucă. Pentru lichidul în care urmează să fiarbă, trebuie o cană cu vin alb, apă, puţină miere şi zahăr", a spus bucătarul Margareta Turea.

Toate locurile în pensiuni au fost deja ocupate, 80 la sută dintre ele au fost rezervate de moldoveni, iar 20 la sută de turişti străini. Preţurile sunt accesibile, spun administratorii.

Iar bărbaţii care au ales destinaţii exotice pentru jumătatea lor, vor scoate din buzunar mai mulţi bani. Pentru o excursie în Maldive, de exemplu, aceştia vor achita în jur de 2.000 de euro, iar pentru una în Dubai - începând de la 600 de euro. Agenţiile de turism propun şi city break-uri prin câteva oraşe.

"Pentru cei care vor să viziteze Europa, un tur destul de solicitat pentru perioada de opt martie este Budapesta, Viena, Bratislava. Preţul este de 165 de euro pentru aceste trei oraşe. Pentru cei care au mai mult timp la dispoziţie pot achita 240 de euro pentru un sejur de cinci oraşe", a spus directorul unei agenţii de turism, Ion Curmei. 

Acest bărbat a ales să-şi ducă soţia la munte:

"Este o surpriză şi am decis să o surprind. Şi am ales o foaie de odihnă la munte."

În acest an, de 8 Martie, bugetarii vor avea o mini vacanţă de patru zile.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu