OECD şi-a îmbunătăţit estimările privind economia mondială, dar se teme de un război comercial

Economia mondială ar urma să înregistreze în acest an cea mai solidă creştere de după 2011, graţie relansării comerţului şi investiţiilor, a anunţat marţi Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD), care a avertizat însă că un război comercial ar putea anula progresele înregistrate în ultimii ani, scrie agerpres.ro.

Conform noilor previziuni economice interimare publicate marţi, economiştii OECD mizează pe o accelerare a ritmului de creştere a economiei mondiale până la 3,9% în acest an şi anul viitor, faţă de 3,7% respectiv 3,6% cât estimau în noiembrie. Îmbunătăţirea estimărilor a fost motivată de scăderea impozitelor în SUA şi perspectiva unei politici bugetare mai expansioniste în Germania.

"Credem că economia va rămâne la un nivel solid în următorii doi ani. Revenim la circumstanţe mai normale decât cele pe care le-am văzut în ultimii 10 ani", a declarat economistul şef al OECD, Alvaro Pereira.

Potrivit OECD, relansarea investiţiilor companiilor ar urma să alimenteze o revenire a comerţului internaţional, care va înregistra o creştere de peste 5% în acest an. Însă Organizaţia avertizează că economia mondială rămâne vulnerabilă la o izbucnire a tensiunilor comerciale, după decizia preşedintelui SUA, Donald Trump, de a impune tarife vamale pentru importurile de aluminiu şi oţel.

"Evident aceasta ar putea compromite revenirea. Credem că acesta reprezintă un risc semnificativ şi sperăm că acesta nu se va materializa pentru că ar putea produce prejudicii importante", susţine Alvaro Pereira.

OECD este de asemenea îngrijorată de gradul ridicat de îndatorare al actorilor economici în numeroase ţări, o sursă de vulnerabilităţi financiare. În plus, normalizarea progresivă a politicilor monetare ar putea antrena o mai mare volatilitate a cursului de schimb şi a fluxurilor de capital, în special în economiile emergente.

În ceea ce priveşte evoluţia principalelor economii ale lumii, OECD şi-a îmbunătăţit prognozele privind SUA, Franţa şi Germania. Prima economie mondială ar urma să înregistreze o creştere de 2,9% în 2018 şi un avans de 2,8% în 2019 (faţă de 2,5% şi 2,1% cât preconiza anterior), contribuţia reformei fiscale fiind estimată undeva între 0,5 şi 0,75 puncte procentuale pentru fiecare din cei doi ani. Această situaţie ar putea determina Rezerva Federală americană să adopte patru majorări de dobândă în acest an pe fondul revenirii inflaţiei, susţine Alvaro Pereira. Anterior, OECD se aştepta la doar trei majorări de dobândă în 2018.

Economia zonei euro ar urma să înregistreze un avans de 2,3% în acest an şi unul de 2,1% anul viitor, ceea ce înseamnă o revizuire în sus cu 0,2 puncte procentuale în ambele cazuri. Potrivit OECD, relaxarea bugetară prevăzută în acordul de coaliţie guvernamentală din Germania va permite celei mai mari economii din zona euro să înregistreze o creştere de 2,4% în acest an, cu 0,1 puncte procentuale mai mult decât estima anterior, şi un avans de 2,2% în 2019, cu 0,3 puncte procentuale peste estimările anterioare.

Înfiinţată în anul 1961, OECD joacă un rol de consiliere pentru guvernele ţărilor puternic dezvoltate, în materie de politică economică, socială şi de guvernare. Cele 35 de state membre OECD deţin împreună aproximativ 60% din economia mondială, 70% din comerţul mondial şi 20% din populaţia lumii.
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu