Odihna în tabere, mai SCUMPĂ în 2015. Cât vor costa sejururile în ţară şi în străinătate

Embed:

Taberele de odihnă fac ultimele pregătiri pentru deschiderea sezonului estival. Pentru ca vacanța copiilor să fie pe măsura așteptărilor, administrațiile taberelor amenajează camerele și locurile de joacă. În acelaşi timp, unii părinţi sunt în căutarea ofertelor pentru destinaţii în afara ţării. 

Zilnic, peste 20 de muncitori lucrează de zor la tabăra "Poieniţa veselă" din Dănceni, raionul Ialoveni, pentru a reuși să-i găzduiască pe cei 500 de copii care se vor odihni în prima tură.

"Dăm cu vopsea, bazinul o să-l dăm cu vopsea. De lucru încă avem."

"Stricăm podeaua care nu-i bună pentru că iarna ea îngheaţă şi se cojeşte."

Pentru construcția unui bloc nou și amenajarea teritoriului adiacent au fost cheltuite peste două milioane de lei.

"Se finalizează construcţia unui centru medical cu grup sanitar, cu secţia pentru tratament cu izolatoare pentru fete şi pentru băieţi. Se restabilesc reţelele de canalizare, apeduct", a declarat directorul taberei "Poieniţa veselă", Ion Patic. 

De asemenea, pentru părinţii care vor să le ofere copiilor un sejur de vis la o tabără din străinătate, agenţiile de turism vin cu oferte tentante.

"Avem Bulgaria pentru vara 2015 începe de la 210 euro. Anume pentru copiii care doresc să ştie mai bine engleza este Grecia pe care o avem de la 300 de euro. Mai propunem o tabără, de tip organizată pentru şcoli în România. Preţul variază de la 200 de euro până la 300", a spus directorul unei agenţii de turism, Rotaru Irina. 

Unii părinţii nu se uită la bani atunci când vor să-şi trimită copiii la odihnă:

"Eu aş fi dispusă să-mi trimit copilul chiar dacă o să fie o sumă mai mare."

"Bineînţeles că mi-aş trimite copiii într-o tabără în străinătate pentru că trebuie să mai cunoască şi alte culțuri, alţi oameni, alte obiceiuri. Aş fi dispusă să plătesc o sumă de bani între 200-400 de euro pentru 10 nopţi, da, mi se pare rezonabil."

Cele mai solicitate destinaţii sunt Bulgaria şi Grecia. Pentru un sejur de 10 zile părinţii trebuie să plătească între 200 şi 400 de euro.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu